Nehammer face noi victime: A vorbit atât de mult la Ziua Națională a Austriei încât unii soldați au leșinat (VIDEO)

Nehammer face noi victime: A vorbit atât de mult la Ziua Națională a Austriei încât unii soldați au leșinat (VIDEO)
Karl Nehammer, cancelarul Austriei. Foto: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Cancelarul austriac Karl Nehammer, politicianul care ține România în afara Schengen, și ministrul Apărării, Klaudia Tanner, trebuie să dea explicații Parlamentului după ce, la ceremonia de Ziua Națională a Austriei, mai mulți recruți și persoane din public au leșinat. Ambii au ținut discursuri mai lungi decât era programat. De asemenea, ministrul trebuie să explice cum s-a ajuns aici și ce măsuri a luat pentru ca astfel de situații să nu se mai repete.

Nehammer, discurs prea lung de Ziua Națională a Austriei. Mai mulți soldați au leșinat

Potrivit Ministerului austriac al Apărării, la ceremonia din 26 octombrie au leșinat 14 militari și 18 civili. De asemenea, 80 de militari au fost nevoiți să plece din cauza unor probleme de sănătate.
E prima dată când se întâmplă așa ceva, scrie cotidianul Heute.

Ceremonia a durat două ore, timp în care aproape 1.000 de recruți au trebuit să stea drepți.

Nehammer trebuie să dea explicații Parlamentului pentru incidentele de la Ziua Națională

Prin urmare, parlamentarul Mario Lindner, membru SPÖ, a adresat o interpelare ministrului Apărării, Klaudia Tanner, prin care i-a cerut explicații despre ce s-a întâmplat și ce măsuri a luat ca astfel de incidente să nu se mai repete.

Explicații trebuie să dea și cancelarul Nehammer pentru că a vorbit aproape 14 minute, deși avea alocate doar cinci. De asemenea, și Tanner a ținut un discurs de 11 minute, deși avea alocate tot doar cinci. Ministrul are la dispoziție două luni pentru a da un răspuns.

Karl Nehammer, considerat de mulți un politician apropiat Kremlinului, a stârnit controverse și acum câteva săptămâni, când a făcut reclamă campaniei „Să crezi în Austria!” cu ruble.