O fetiță de 7 ani a murit, după ce o statuie de marmur din hotel s-a prăbușit peste ea. Copilul era în vacanță cu părinții săi, în Germania

O fetiță de 7 ani a murit, după ce o statuie de marmur din hotel s-a prăbușit peste ea. Copilul era în vacanță cu părinții săi, în Germania
Foto: Pixabay

Tragedia s-a petrecut vineri seară. Fetița era din Italia și se afla în vacanță împreună cu părinții în München, când o statuie de marmură de circa 200 de kilograme s-a prăbușit peste ea, transmite publicația britanică Sky News.

Lavinia Trematerra a fost scoasă de sub statuie de oamenii care erau prezenți la fața locului. Aceștia au chemat imediat ambulanța.

Cercetările sunt în curs pentru a afla cauza producerii incidentului

Copila a suferit răni grave în urma cărora, din nefericire, a decedat la spital. În urma incidentului, poliția germană a deschis o anchetă.

„Vineri, 26 august 2022, în jurul orei 19.30, un copil din Italia care se afla în vacanță cu părinții ei se afla într-o curte a unui hotel din München.

Din motive încă neclare, o statuie de piatră care cântărește în jur de 200 kg a căzut și l-a rănit grav pe copil. Un țipăt a făcut ca mai multe persoane să conștientizeze situația și au reușit să-l elibereze pe copil. Apoi a fost dat un apel de urgență.

Copilul a fost dus la un spital din München cu ambulanța, unde a cedat ulterior rănilor sale”, a declarat poliția din München.

Statuia nu era prinsă de pământ și a căzut peste Lavinia în timp ce aceasta se juca în curtea hotelului, potrivit agenției de presă italiană ANSA.