O nuntă organizată în comunitatea rurală Eka Utara din Nigeria s-a încheiat tragic după ce mirele și șase invitați și-au pierdut viața, iar alte opt persoane au fost spitalizare în stare gravă, inclusiv mireasa, potrivit Thedailybeast.
Tragedia s-a petrecut sâmbătă, în comunitatea rurală Eka Utara din statul Enugu, Nigeria. Un medic care i-a preluat pe unii dintre pacienți a transmis pentru ziarul nigerian Vanguard, citat de Daily Beast, că cinci dintre nuntași au murit în timp ce primeau îngrijiri medicale.
Invitații au început să se simtă rău după ceremonie, în momentul în care au sosit la casa mirilor, unde avea loc petrecerea. Polițiștii susțin că au fost găsiți în dimineața următoare „inconștienți, cu spume din gură”, potrivit unui comunicat al Comandamentului de Stat Enugu.
Cu toate că nu a fost stabilită o cauză clară pentru aceste îmbolnăviri atât de violente, oamenii din comunitate au avansat mai multe teorii, precum intoxicația alimentară, intoxicația cu dioxid de carbon de la generatorul de energie din apropiere sau ingerarea de insecticid.
Autoritățile așteaptă rezultatele autopsiei pentru a stabili cauza morților.