Rusia amenință iar Suedia și Finlanda în legătură cu aderarea la NATO: Noi am emis toate avertismentele, nu vor avea de ce să fie surprinși

Rusia amenință iar Suedia și Finlanda în legătură cu aderarea la NATO: Noi am emis toate avertismentele, nu vor avea de ce să fie surprinși
În imagine: Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe. Sursă foto: Hepta - Sputnik

Maria Zakharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a declarat că Finlanda și Suedia au fost avertizate prin canale diplomatice bilaterale cu privire la consecințele aderării la NATO, așa că „nu vor avea de ce să fie surprinse de consecințe”.

Rusia, noi amenințări la adresa Finlandei și Suediei

„Am emis avertismentele noastre atât public, cât și prin canale bilaterale. Ei știu despre asta, deci nu vor avea de ce să fie surprinși.

Au fost informați despre tot, au fost informați la ce va duce asta”, a declarat Zakharova la Russia-24, potrivit BBC.

Nu e prima dată când Rusia amenință cele două țări. Săptămâna trecută, de exemplu, Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului rus de Securitate și un apropiat al lui Vladimir Putin, a susținut că Rusia va desfășura arme nucleare în regiunea baltică dacă Finlanda și Suedia aderă la NATO.

Iar pe 25 februarie, adică a doua zi de invazie în Ucraina, Rusia a amenințat Finlanda că „aderarea la NATO ar avea repercusiuni politice și militare serioase”.

Finlanda și Suedia, cu pași repezi spre NATO

Unul dintre argumentele invocate de ruși pentru a invada Ucraina a fost apropierea NATO de granițele lor, percepută de ei drept o amenințare. Însă dacă Vladimir Putin a vrut să alunge astfel NATO de la frontierele Rusiei, rezultatul a fost fix pe dos.

Finlandezii și suedezii care vor aderarea țărilor lor în NATO au devenit acum majoritari.

Miercuri, Parlamentul finlandez a început să dezbată dacă va solicita aderarea la alianță. Candidatura este considerată „foarte probabilă”. Premierul Sanna Marin a susținut că Finlanda nu poate primi garanții de securitate de la NATO fără să fie în cadrul alianței: „Cred că procedura noastră va fi destul de rapidă, se va întâmpla în câteva săptămâni”. A mai precizat, de asemenea, că țara ei trebuie să fie pregătită de o acțiune din partea Rusiei.

Și Suedia urmează să ia o decizie până la finele lunii mai. Magdalena Andersson a precizat că evaluarea trebuie să fie aprofundată, dar rapidă: „Fiind membru al NATO, ai securitatea asigurată de Articolul 5. Dar ai, de asemenea, o responsabilitate față de alte țări”.

Urmăriți B1TV.ro și pe