Miniștrii de rang înalt din G7 discută despre sancțiunile care pot fi aplicate Rusiei, în contextul invaziei Ucrainei, transmite BBC.
Guvernul britanic intenționează să anunțe ceea ce se spune că este un pachet de sancțiuni severe mai târziu în această după-amiază – când premierul se va adresa Parlamentului.
Britanicii vor ca sancțiunile să fie anunțate în conformitate cu aliații. După critici, pachetul inițial de sancțiuni nu a mers suficient de departe.
In a show of solidarity G7 countries envoys & Ukraine envoy meet in Delhi pic.twitter.com/34oRmH9Q7S
— Sidhant Sibal (@sidhant) February 24, 2022
Replica miniștrilor britanici a fost că sancțiunile foarte dure vor apărea trepatat, în concordanță cu intensificarea agresiunilor rusești de la granița cu Ucraina.
Este posibil ca sancțiunile să implice interdicții de călătorie și înghețare a activelor pentru mai multe persoane și sancțiuni pentru mai multe bănci.
Acestea s-ar putea extinde și la industriile cheie rusești, cum ar fi tehnologia, energia și produsele chimice.
Miniștrii au discutat, de asemenea, modalități de restricționare a accesului Rusiei la sistemele financiare din Regatul Unit.
Laburiștii vor ca Rusia să fie interzisă din sistemul Swift pentru plăți internaționale.
Marea Britanie intenționează, de asemenea, să ofere asistență militară Ucrainei – dar asta nu va implica trupe britanice pe front.