Trump afirmă că „uciderile s-au terminat în Iran” / Mai multe țări le cer cetăţenilor lor să părăsească imediat Iranul / Surse Reuters: O intervenție militară americană ar putea avea loc în următoarele 24 de ore

Trump afirmă că „uciderile s-au terminat în Iran” / Mai multe țări le cer cetăţenilor lor să părăsească imediat Iranul / Surse Reuters: O intervenție militară americană ar putea avea loc în următoarele 24 de ore
Președintele american Donald Trump. Sursa foto: Hepta - Abaca Press / Pool/ABACA

Un oficial european a declarat pentru Reuters că o intervenție militară a americanilor în Iran ar putea avea loc în următoarele 24 de ore, iar un alt oficial european a afirmat că intervenția „pare probabilă” în acest moment. Și un oficial israelian a spus că Donald Trump a luat decizia de a interveni, dar amploarea și momentul intervenției încă nu au fost clarificate.

Pe de altă parte, președintele american a transmis miercuri că „uciderile s-au terminat” în Iran şi că autorităţile iraniene „nu au planificat” să execute din protestatari.  Trump a mai precizat că a primit informaţiile „dintr-o sursă bună”. Declarațiile par să îndepărteze perspectiva unei intervenţii militare a SUA în Iran.

Mai multe țări își îndeamnă cetățenii să plece din Iran

Totuși, mai multe state și-au îndemnat cetățenii să plece de urgență din Iran. Ambasada virtuală a SUA în această țară chiar le-a transmis cetățenilor americani care se află în Iran să nu se bazeze pe sprijinul guvernului american pentru a pleca de acolo.

Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE) a ridicat nivelul avertismentului de călătorie pentru Iran la maxim (9 din 9) și le recomandă cetățenilor români să părăsească imediat teritoriul acestui stat, punctând că există încă zboruri comerciale disponibile pentru ieșirea de pe teritoriul iranian.

„Nivelul avertismentului de călătorie pentru Republica Islamică Iran a fost ridicat la maxim, 9 din 9, cu recomandarea ‘Părăsiți Imediat Țara’, având în vedere contextul de securitate din acest stat și riscul crescut de escaladare”, informează MAE.

Și Ministerul spaniol de Externe şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Iranul: „Spaniolilor aflaţi în prezent în Iran li se recomandă să părăsească ţara folosind toate mijloacele disponibile”.

La rândul său, Italia a reînnoit apelul către cetăţenii săi de a părăsi Iranul din cauza „situaţiei de securitate” din ţară.

Iar Ministerul de Externe de la Varşovia a transmis că polonezii trebuie să părăsească Iranul imediat.

De asemenea, ambasada virtuală a SUA în Iran a îndemnat cetățenii americani care se află în Iran să părăsească țara „acum”, „fără a conta pe ajutorul guvernului american”. O variantă pentru ei ar fi părăsirea Iranului „pe cale terestră” către Armenia sau Turcia.

Guvernul SUA nu are relații diplomatice cu Iranul, așa că autorităţile de la Washington au deschis o ambasadă virtuală.

Iranienii cer sfârșitul Republicii Islamice. Mii de protestatari uciși

Amintim că în Iran au loc proteste zilnic din 28 decembrie. Oamenii au manifestat inițial față de traiul tot mai greu și hiperinflație, dar revendicările au devenit treptat și politice. Strada cere inclusiv demiterea lui Khamenei și sfârșitul Republicii Islamice.

Recent, preşedintele american Donald Trump a avertizat Iranul că va fi lovit „foarte dur” dacă ucide oamenii care protestează zilele acestea.

„Urmărim atent ce se întâmplă. Dacă încep să omoare oameni, aşa cum au făcut mai demult, cred că vor fi loviţi dur de Statele Unite”, a ameninţat președintele Donald Trump, citat de AFP.

Ulterior, într-un interviu, președintele SUA a avut un mesaj și pentru poporul iranian: „Ar trebui să țineți foarte mult la libertate. Nu e nimic mai important decât libertatea. Sunteți un popor curajos”.

Însă mii de oameni care protestează au fost deja uciși de forțele regimului, iar medicilor nu li se dă voie să aibă grijă de răniți. Imagini care cu greu se răspândesc din Iran arată morgile pline și oameni căutându-i disperați pe cei dragi.

Potrivit relatării unui martor făcute pentru Iran International, protestatarii au scandat lozinci precum „Moarte dictatorului”, au incendiat vehicule aparținând poliției și IRGC, au blocat străzi și au menținut un zgomot constant prin claxoane.

„Internetul a fost complet închis, terminalele de plată cu cardul nu funcționează, apelurile telefonice sunt imposibile și doar utilizatorii Rightel pot trimite mesaje text”, a mai spus martorul.