Ucraina amenință că va distruge „podul lui Putin”, care leagă Crimeea de Rusia / Podul e intens folosit de rușii din peninsulă care fug din calea războiului. Aproape 40.000 de mașini l-au traversat într-o singură zi

Ucraina amenință că va distruge „podul lui Putin”, care leagă Crimeea de Rusia / Podul e intens folosit de rușii din peninsulă care fug din calea războiului. Aproape 40.000 de mașini l-au traversat într-o singură zi
Ucrainenii vor să-i facă o ”surpriză” lui Putin și să distrugă podul care leagă Crimeea de Rusia. Foto: Hepta - DPA Images

Ucraina a amenințat, miercuri, cu distrugerea „podului lui Putin”, cel care leagă Crimeea de Rusia. Nu e prima dată când Kievul lansează astfel de amenințări, numai că acum se întâmplă după mai multe explozii produse în zonă, care au băgat panica în rușii stabiliți în peninsulă sau ajunși acolo în vacanță. Mulți și-au făcut bagajele și au plecat din Crimeea de frică, folosind chiar podul pe care ucrainenii amenință acum să-l distrugă. Aproape 40.000 de mașini au traversat „podul lui Putin” doar în ziua de 15 august.

Ucraina amenință să distrugă podul care leagă Crimeea de Rusia

„Podul o structură ilegală, iar Ucraina nu şi-a dat acordul pentru construcţia sa. El aduce un prejudiciu ecologiei din zonă, deci trebuie distrus. Puțin contează acum dacă voluntar sau nu”, a scris, pe Telegram, Mihailo Podoliak, consilierul preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Supranumit „podul lui Putin”, acesta a fost inaugurat de liderul de la Kremlin în 2018, după doi ani de lucrări extrem de costisitoare. Peninsula Crimeea a fost anexată ilegal de ruși în 2014, iar de când aceștia au invadat Ucraina, au folosit-o ca bază logistică.

Rușii fug disperați din Crimeea, traversând „podul lui Putin”

Amenințarea a fost făcută în contextul unei serii de explozii care au distrus diverse obiective militare rusești din Crimeea, inclusiv un aerodrom. Ucrainenii nu și-au asumat responsabilitatea pentru atacuri, dar au glumit că rușii ar trebui să fie mai atenți la țigări și să respecte normele antiincendiu.

Exploziile i-au speriat pe rușii din peninsulă, unii stabiliți acolo, alții veniți în vacanță. Ei au luat cu asalt chiar podul pe care ucrainenii vor să-l distrugă, în încercarea de a ajunge înapoi în Rusia.

Potrivit datelor comunicate chiar de autoritățile ruse, 38.297 de mașini au traversat podul numai în ziua de 15 august. Acestea au precizat că mașinile au circulat în ambele direcții, dar numeroasele clipuri care circulă pe rețelele sociale arată că traficul masiv a fost în direcția spre Rusia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat de mai multe ori că țara sa nu va renunța niciodată la Crimeea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
19:08 - Jens Stoltenberg (NATO): Ucrainenii au fost capabili să ia orașul Liman, iar asta demonstrează că fac progrese și pot să respingă forțele ruse
18:42 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. Horoscopul chinezesc în Luna Câinelui sub element Metal Yang. Predicțiile pentru fiecare zodie (VIDEO)
18:02 - George Simion i-ar fi tăiat microfonul Dianei Șoșoacă la protestul din Piața Victoriei. Senatoarea s-a înfuriat: „Ăsta e Simion. Trădătorul. Și-a bătut joc de AUR. Rușine!” (GALERIE FOTO)
17:45 - Un bărbat a murit după ce un bolovan s-a prăbușit pe mașina sa în Defileul Jiului
17:28 - Al cincilea mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din Roșia Montană: Evacuarea preventivă, imperativ necesară pentru protejarea vieții dumneavoastră. Există pericolul ca barajul Tăul Mare să cedeze
17:13 - UPDATE: Incendiu în incinta Ocolului Silvic Măneciu. Suprafața afectată, aproximativ 1.000 de metri pătrați. Se acționează și pentru protejarea unui depozit de carburanți
17:00 - VIDEO. Un fost fotbalist din Liga 1 a fost pe teren la dezastrul din Indonezia: „Unii suporteri au încercat să vină după noi la cabine. Din ce știu, au murit 200 de fani și doi polițiști”
16:24 - Doi bărbați au fost împușcați într-un târg din județul Bacău. Scandalul a început de la prețul de la prețul strugurilor, spun polițiștii
15:10 - Primele imagini cu armata ucraineană intrând victorioasă în Lîman. A fost a lui Putin o zi
15:09 - Centrul Bucureștiului este blocat de protestatarii care îi susțin pe George Simion și pe Diana Șoșoacă (GALERIE FOTO)