Şeful administraţiei separatiste din regiunea Doneţk (estul Ucrainei) a declarat recent că un proces al combatanţilor din regimentul ucrainean Azov va avea loc până la sfârşitul verii, cel mai probabil în Mariupol, oraş-port la Marea Azov, conform Reuters.
Regimentul Azov, o unitate a Gărzii Naţionale a Ucrainei s-a remarcat pentru rezistenţa de care a dat dovadă în timpul asediului rusesc asupra combinatului siderurgic din Mariupol, unde aceştia se repliaseră împreună cu civili.
După ce au luptat săptămâni în şir din buncărele şi tunelurile oţelăriei, sute de luptători ai regimentului Azov s-au predat la ordin, în luna mai, forţelor de ocupație susţinute de Rusia.
Chiar dacă prizonierii azoviți nu au fost oficial inculpaţi la 2 august, Curtea Supremă a Rusiei a decis că regimentul ar fi o organizaţie teroristă, alimentând un simulacru de proces al separatiștilor împotriva unor prizonieri de război.
Ucraina susţine că militarii Azov sunt prizonieri de război, sub protecţia Convenţiilor de la Geneva
„Primul proces va avea loc probabil la Mariupol şi va fi organizat înainte de sfârşitul verii”, a declarat jurnaliştilor Denis Puşilin, liderul autoproclamatei Republici Populare Doneţk, în timpul unei vizite organizate de Ministerul rus al Apărării.
Acesta s-a exprimat din închisoarea Olenivka, în regiunea Doneţk, unde 53 de prizonieri de război ucraineni, majoritatea combatanţi Azov, au fost ucişi în 29 iulie în bombardamentele asupra penitenciarului unde erau captivi.
Azov, spaima și furia trupelor de ocupație rusești
Rusia folosește regimentul Azov pentru scenariul denazificării Ucrainei de orice formă de naționalism care se împotrivește planurilor sale, notează presa internațională.
Regimentul neagă acuzaţiile de fascism, nazism şi rasism şi susţine că Rusia răspândeşte dezinformare pentru a discredita mincinos rezistența ucrainienilor împotriva trupelor de ocupație.
Presa ucraineană consideră că Putin ar vrea să se răzbune pe cei de la Azov pentru rezistenţa acerbă care a oprit Rusia de a prelua controlul oraşului-port Mariupol în 2014. Atunci, conducea războiul din Ucraina prin miliţiile separatiste pe care le finanţa.
De la începutul invaziei în 24 februarie, militari ucraineni, printre care şi combatanţi ai regimentului Azov au ţinut în loc timp de trei luni la Mariupol unităţile ruseşti și totodată controlul asupra acestui port dar și coridor terestru între Crimeea şi Donbas.