Vladimir Putin a venit cu un mesaj special, cu privire la conflictul ruso-ucrainean. Liderul Kremlinului participă la cea de-a opta aniversare de la aderarea Crimeii la Rusia.
”A trebuit să scoatem Crimeea din această poziție umilitoare în care a fost atunci când era în cadrul altui stat.
Însă nu este vorba doar despre asta, este vorba de ceea ce știm să facem mai departe, cum să facem mai departe și, în mod obligatoriu, trebuie să ne impunem toate planurile pe care ni le-am stabilit.
Dar nu este vorba doar despre aceste soluții, hotărâri, este vorba ca locuitorii din Crimeea și Sevastopol să acționeze corect, așa cum au făcut-o atunci când au reacționat împotriva neonaziștilor, pentru că ceea ce s-a întâmplat pe acele teritorii se întâmplă acum.
Oamenii care au trăit și trăiesc în Donbass nu au fost de acord cu această lovitură de stat. Împotriva acestora au fost organizate operațiuni militare de pedepsire și, în același timp, a fost instituită o blocadă împotriva lor. Au fost bombardați în mod sistematic. Toate acestea înseamnă, de fapt, genocid.
Și pentru a salva oamenii de acest genocid și de aceste suferințe, acesta este de fapt și scopul acestei operațiuni militare pe care am început-o în Donbass și în Ucraina”, a declarat Vladimir Putin, citat de Antena3.
Peste 100.000 de ruși s-au adunat vineri, 18 martie, pe stadionul „Lujniki”. Oamenii celebrează „Ziua reunificării Crimeei cu Rusia”.
Participanților manifestării li se oferă hot-dog-uri gratuite.