Ada Galeș, una dintre cele mai apreciate actrițe românce de teatru, a traversat o perioadă extrem de dificilă, după ce a fost diagnosticată cu o formă rară de cancer. După patru intervenții, medicii au anunțat-o că a învins lupta cu boala.
La începutul lui 2025, viața Adei Galeș a luat o turnură neașteptată, fiind diagnosticată cu o formă de cancer extrem de rară, pe cerul gurii. Medicii au constatat că actrița avea o tumoră de glandă salivară, numită adenocarcinom microsecretor.
„Nu este erediar, nu e moștenit și nu îl dau mai departe”, a spus actrița în emisiunea „Medicool”.
În cadrul emisiunii, actrița a fost întrebată ce sentiment a încercat-o atunci când a primit diagnosticul. Deși, inițial, vestea a copleșit-o, Ada Galeș a reușit rapid să își găsească curajul pentru a face tot ce era necesar ca să învingă boala. În acest parcurs, extrem de importantă s-a dovedit încrederea pe care a avut-o artista în ea însăși și în deciziile sale.
„M-am simțit un pic copleșită, mi-a fost teamă. În același timp știam că sunt bine, că pot să am grijă de bine și că o să iau cele mai bune decizii pentru mine”, a adăugat Ada Galeș.
Pentru a învinge cancerul, Ada Galeș a fost nevoită să treacă prin patru operații. Medicii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru ca intervențiile să fie cât mai puțin invazive și să nu-i afecteze vocea actriței.
„Prima operație pe care am făcut-o a fost în aprilie și rezultatul biopsiei l-am primit la sfârșit de mai. A venit rezultatul din Germania și am aflat că e malign.
Am urmat trei intervenții pe care le-am făcut la Cluj, pentru că biopsiile s-au întors de fiecare dată cu margini pozitive. Ultima intervenție, cumva, reconstrucția și lamboul, a fost foarte dureroasă.
Au încercat să îmi păstreze funcționalitatea vocală și să nu fie foarte invaziv. Nu mi-au schimbat nici măcar un semiton din voce. E extraordinar ce au reușit să facă. Nu voiau să intre foarte adânc și biopsiile se tot întorceau cu margini pozitive”, a mai spus Ada Galeș.