Anca Pandrea se numără printre cele mai apreciate actrițe de la noi din țară. Soție regretatului Iurie Darie, care a împlinit pe data de 16 februarie vârsta de 78 de ani, și-a sărbătorit ziua de naștere alături de prieteni.
Celebra actriță din telenovela românească „Numai iubirea” nu s-a putut abține și a izbucnit în plâns în ziua în care a împlinit 78 de ani.
Se pare că dorul de soțul ei este pe zi ce trece mai greu de suportat. Aceasta trăit o frumoasă poveste de iubire cu Iurie Darie, care s-a stins din viață în luna noiembrie a anului 2012.
În momentul în care Anca Pandrea și-a servit prietenii cu o cafea dintr-un serviciu pe care nu l-a mai folosit de când marele actor a murit, ea și-a amintit de aniversările în care se distra alături de partenerul său.
„A fost și este, în continuare, o zi în care fac o vârstă, pe care nu mi-e rușine că o fac, pentru că am făcut ceva pe lumea asta. 78 de ani. M-am întâlnit cu prietenii, aici, la noi, acasă, dar iubirea și sufletul meu, Iura, a fost cu noi, și, la un moment dat, chiar am plâns”, a declarat Anca Pandrea, pentru viva.ro.
Cu toate că a plâns și pentru o clipă a fost confuză, invitații săi s-au simțit bine și chiar au avut grija ca petrecerea să fie un real succes.
„Oamenii nu au nicio vină, că i-ai invitat să se distreze, nu i-ai invitat să plângă. Ne-am simțit foarte bine.
Suntem în continuare bine și sunt bucuroasă că am reușit să trec și peste ziua asta, cu sănătate și cu bucurie, cu prietenii mei, cu mare dragoste”, a mai spus Anca Pandrea pentru sursa menționată.