Andreea Bănică, reacție la acuzațiile că și-a făcut operații estetice: „Dacă îți e bine, unii trebuie să vină să-ți dea cu ceva în cap”

Andreea Bănică, reacție la acuzațiile că și-a făcut operații estetice: „Dacă îți e bine, unii trebuie să vină să-ți dea cu ceva în cap”
Andreea Bănică le-a dat o replică celor care o acuză că și-a făcut operații estetice. Sursa foto: Captură video - AntenaStars / YouTube

Andreea Bănică spune că nu și-a făcut operații estetice, dar investește în aspectul ei fizic deoarece, afirmă ea, „asta e, până la urmă, ceea ce vreau eu să fac – să îmbătrânesc frumos”. Artista i-a acuzat de invidie și răutate pe cei care lansează zvonuri false și spun despre ea că se menține frumoasă cu operații estetice.

Cum vede Andreea Bănică frumusețea și procesul de îmbătrânire

„Dacă vrem să arătăm tinere și frumoase mult timp și să îmbătrânim frumos, trebuie să avem grijă de noi. Sfaturi femeilor nu știu dacă le pot da eu, doar văzându-mă că eu mă implic în astfel de lucruri și că încerc să am cât mai mult grijă de mine ar trebui să fie un semn de întrebare pentru fiecare, știi?

Că și eu, la rândul meu, am văzut femei care mi-au atras atenția și mi-am spus: ”uite că se poate, și eu vreau să arăt așa, și eu vreau să îmbătrânesc atât de frumos!”.

Asta e, până la urmă, ceea ce vreau eu să fac – să îmbătrânesc frumos”, a spus Andreea Bănică, într-un interviu pentru Antena Stars.

Cum a răspuns Andreea Bănică acuzației că și-a făcut operații estetice

Întrebată dacă frumusețea închide sau deschide uși, artista a stat puțin pe gânduri înainte să dea un răspuns.

„Știi? Deschide uși de cele mai multe ori, dar îți capeți și… nu dușmani… dușmance. Oameni care, din cauza faptului că arăți bine, lor li se pare că faci ceva în sensul ăsta. Și mie mi-au zis atâția oameni de atâtea ori că sunt operată, că am silicoane, că mi-am făcut, că mi-am dres. (râde) Culmea, n-am avut niciodată nicio operație în sensul ăsta. E deranjant când cineva îți spune: ”ești operată”, ”aia e operată, e făcută toată”.

Nu am ajuns la astfel de operații. Deviația de sept pe care mi-am făcut cu ceva ani în urmă, după cinci ani de căutări și încurajări, asta pentru că nu respiram bine… Nici acum nu respir foarte bine.

Dacă oamenii văd acel ceva în tine, clar că nu e ceva în regulă, că e o problemă acolo și trebuie să vină să-ți dea cu ceva în cap, să scoată niște lucruri de la tine pe care nu le-ai scoate vreodată. Că la un moment dat, când îi vezi pe oameni că sunt răi cu tine, nu mai poți. Cât să înghiți? Taci, taci la nesfârșit?””, a mai spus Andreea Bănică, pentru Antena Stars.