Vestea că Lia Bugnar și Anghel Damian nu mai sunt un cuplu a luat prin surprindere pe toată lumea. Cu atât mai mult în momentul în care actorul a fost fotografiat în timp ce se săruta cu nimeni alta decât Theo Rose.
Anghel Damian și Lia Bugnar s-au iubit timp de opt ani, însă relația lor nu a făcut fața dificultăților. Cu toate acestea, actorul a reușit să păstreze o relație civilizată pe platoul de filmare și să nu apară tensiuni din cauza situației.
Cei doi au în continuare o relație profesională bazată pe respect și chiar vorbesc la superlativ unul despre celălalt.
Iubitul lui Theo Rose apreciază toate calitățile pe care le are Lia Bugnar și implicarea sa în proiectul de la PRO TV.
„Lia este un dramaturg și un scenarist extraordinar. Ea le dă o viață, prin cuvinte, extraordinară. După care, felul în care gândim, de la început, tipologia unui personaj și felul în care îl descriem în acțiuni și vorbe, îl ajută. Apoi, migala în lucrul cu actorul, cu fiecare secvență în parte.
E foarte complicat să ții minte un text care are o anumită topică. Chiar vorbeam cu domnul Mihăiță, el spunea că își învață textul cu o lună înainte, pentru că orice cuvânt care e scos dintr-o frază, nu mai are absolut nicio logică.
Ele, deși sunt într-o topică care distruge logica, dacă ești atent, au logica personajului domnului Măcelaru. Și, atunci, trebuie să înveți cuvânt cu cuvânt, virgulă cu virgulă, pauză cu pauză, mimică, gestică, tot”, a declarat Anghel Damian pentru Click!.