Anunțul Monei Segall! Producătoarea nu mai vrea să facă America Express: „Renunț”

Anunțul Monei Segall! Producătoarea nu mai vrea să facă America Express: „Renunț”
Sursa Foto: Instagram/ @mona.segall

Se pare că unul dintre cele mai iubite reality show-uri din România nu va mai exista. Mona Segall, producătoarea America Express, și-a anunțat echipa că renunță să mai facă emisiunea pe cele două continente americane.

Mona Segall nu vrea să mai expună concurenții și echipa la pericole

Cea care se ocupă de buna desfășurare a lucrurilor pe parcursul fiecărei ediții, și-a anunțat echipa că nu mai este dispusă să expună pe toată lumea unui risc major, motiv pentru care ediția următoare se va filma în Asia.

Numărătoarea inversă până la difuzarea noului sezon a început, iar telespectatorii așteaptă cu sufletul la gură. De data aceasta s-a filmat în America Latină, Columbia, Ecuador și Argentina. 

Din nefericire, întreaga echipă s-a confruntat din nou cu probleme grave de securitate. Mai exact, vedetele au fost urmărite de traficanții de carne vie, în timp ce alții au fost jefuiți.

„Securitatea în acest sezon a fost la cel mai înalt nivel. Cu toate acestea, nu au putut fi prevenite jafurile. Au fost multe momente în care situațiile ar fi putut fi terifiante dacă nu ar fi existat atâta pază și protecție. A fost dificil, motiv pentru care Mona a decis că nu vrea să mai filmeze în aceste țări și nici în America.

A spus că nu vrea să mai expună nici concurenții și nici echipa la un asemenea stres. De aceea renunță la forma aceasta a proiectului. De anul viitor, se va reveni la formatul Asia Express”, au dezvăluit surse din Antena 1, pentru Cancan.ro.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Mona Segall (@mona.segall)

Ultima oră
20:51 - Ana Bărbosu riscă suspendarea pentru încălcarea regulamentului anti-doping. Gimnasta va fi apărată de avocatul Simonei Halep
20:34 - După aproape 12 ore de la anunțul INS, că România a intrat în recesiune tehnică, Nicușor Dan explică situația economică: „Nu e ceva ce descoperim acum”
20:12 - Lucrările la Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu–Pitești se apropie de final. Când va fi deschis traficul prin tunelurile Alina și Daniela (FOTO)
20:05 - Daniel Băluță, după criticile lui Bolojan privind proiectele din Capitală: „Vă rog să mă scuzați pentru că mi-am permis să lucrez la Planșeul Unirii, să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
19:35 - Tăierea tichetelor de masă, motiv de revoltă pentru minerii din CE Oltenia: „Ne-ai umblat la buzunar, frate, te-am ars. Ne-am săturat să fim mințiți”
19:35 - Profesorii pregătesc proteste în plină perioadă de simulări naționale. Ce nemulțumiri au cadrele didactice
18:59 - Domeniile în care vor avea loc concedieri și restructurări, în următorii doi ani. Anunțul făcut de ministrul Economiei
18:59 - Robert F. Kennedy Jr., secretarul american al Sănătății, recunoaște că trăgea pe nas cocaină de pe capace de toaletă (VIDEO)
18:35 - Ilie Bolojan clarifică sprijinul pentru Ucraina: Cât a plătit România, de fapt, anul trecut: „Trebuie să discutăm foarte deschis niște lucruri”
18:15 - Amenzi de peste un milion de lei în saloanele de înfrumusețare, după controale ANPC. Ce nereguli grave au descoperit inspectorii (FOTO)