După o relație de nouă ani, Cristiano Ronaldo a cerut-o în căsătorie pe Georgina Rodriguez, iar acum, o lume întreagă așteaptă cu sufletul la gură nunta celor doi.
Cuprins:
Georgina Rodriguez a făcut mare anunț printr-o postare pe Instagram, în care le-a arătat inelul cu care a fost cerută în căsătorie: o bijuterie de șase milioane de dolari. Detaliile despre ceremonie nu au fost făcute publice de niciunul dintre parteneri sau de vreunul dintre apropiații lor, ci de jurnalistului spaniol Alberto Guzmán, în cadrul emisiunii „D Corazon”, difuzată pe TVE, potrivit Libertatea.
Potrivit dezvăluirilor făcute de jurnalist, marele eveniment nu va avea loc înainte de 2026, starului portughez dorindu-și să ia parte la Campionatul Mondial din Statele Unite, Mexic și Canada, care se va încheia pe 19 iulie 2026.
„Mi s-a spus că este foarte probabil ca nunta să fie după această dată, pentru că Ronaldo vrea să-și ia rămas-bun de la fotbal în stil mare, la vârsta de 41 de ani”, a explicat Alberto Guzman.
În acest fel, nunta ar marca nu doar o împlinire pe plan personal, dar și încheierea unei cariere sportive încununată de succese.
Se speculează că evenimentul va fi unul dintre cele mai scumpe și spectaculoase din showbiz, alături de ceremoniile regale și nunțile starurilor internaționale.
Alberto Guzman a vorbit și despre locul unde ar urma să se desfășoare nunta. Potrivit informațiilor oferite de acesta, cuplul ar urma să organizeze ceremonia în Portugalia, țara natală a fotbalistului. Astfel, oamenii apropiați vor putea lua parte la eveniment, fără prea mari eforturi legate de drum.
Deocamdată, nici Cristiano Ronaldo, nici Georgina Rodriguez nu au confirmat informațiile apărute în spațiul public, dar fanii continuă să urmărească cu interes evoluția lucrurilor.
După nouă ani de relație, Cristiano Ronaldo și-a cerut partenera în căsătorie. Pe lângă inelul spectaculos de logodnă, celebrul fotbalist a marcat evenimentul cu o serie de cadouri de lux.
Tot jurnalistul Alberto Guzman a dezvăluit că starul internațional i-a oferit Georginei Rodriguez un Porsche, două ceasuri în valoare de peste 50.000 de euro și piese vestimentare semnate de designeri celebri, evaluate la mai mult de 30.000 de euro.