Carmen Trandafir: „A trebuit să îl întreb de două ori”. Cum a fost cerută în căsătorie

Carmen Trandafir: „A trebuit să îl întreb de două ori”. Cum a fost cerută în căsătorie
Sursa Foto: Instagram/ @krmentrandafir

Carmen Trandafir și Emil Grădinescu au o relație de 22 de ani. Aceasta a fost cerută în căsătorie de soț abia după 8 ani de relație, iar momentul a fost unul spontan.

Cum a fost cerută Carmen în căsătorie

Carmen Trandafir mărturisește că nu se aștepta să fie cerută în căsătorie. Momentul a fost unul spontan.

„A fost clar o surpriză cererea în căsătorie, nu mă așteptam. M-a șocat, ne era atât de bine… (zâmbește) Norocul meu și al lui a fost că nu a venit cu gesturi romantice, asta mai lipsea ca să mi se ia de tot. (râde) Bun, trecând peste șoc, în câteva zile de gândire, mi-am dat acceptul. Și asta cu gândul la petrecerea nunții și la modelul de rochie pe care urma să îl gândesc. Motivele astea mi-au dat avânt. Dantela clasică, vintage, a fost piesa de rezistență a rochiei”, a spus aceasta, pentru Viva.

„Ștergeam praful în casă”

„Cererea în căsătorie a sunat exact așa: Auzi, când facem și noi actele alea?!’. A trebuit să îl întreb de două ori ca să înțeleg despre ce acte era vorba. Știu că în momentul ăla ștergeam praful în casă”, a povestit Carmen.

„Acum, că mă gândesc, să fi fost inspirat de imaginea cu viitoarea soție gospodină? (zâmbește) Nu știu cât de romantică sunt, dar știu că ador să spun te iubesc!’. Anei i-o spun cel mai des, mai ales în ultima vreme, când simt că e aproape să-și ia zborul, îi repet de o mie de ori pe zi că o iubesc, de parcă mi-ar fi teamă că uită”, a adăugat.

O legătură tot mai strânsă

Cei doi au împreună 22 de ani de relație și 14 de căsătorie. Legătura lor a devenit tot mai strânsă, odată cu trecerea timpului.

„Nu s-a schimbat aproape nimic, poate legătura care este din ce în ce mai strânsă. Ana este nodul legăturii, ea este energia de care avem nevoie pentru a face, a crea, a progresa. Suntem acei doi oameni care au fost legați și mai mult de apariția copilului în viața lor. Sunt și cazurile nefericite când se întâmplă invers. Cred că secretul stă în asemănarea firilor noastre, mă refer la toți trei”, a mai spus Carmen Trandafir.