Mai multe vedete au vorbit despre ceea ce consideră ele ca fiind un început de înșelat în relație și ce defecte la potențialul partener le descurajează încă de la prima întâlnire. Unele s-au amuzat că în ziua de azi și un banal like pe Facebook poate fi interpretat ca un înșelat. Cât despre prima întâlnire, dacă unele vedete s-au arătat deranjate de ticuri, altele au spus că le descurajează când văd că cealaltă persoană întârzie.
Matei Dima, alias BRomania, consideră că înșeli chiar cu primul gând: „De la primul gând, pentru că dacă începi să ai gândul ăla, înseamnă că deja relația nu mai merge”.
Și actorul Daniel Nuță crede același lucru: „Păi e gândul! Dacă te-ai gândit, e ca și cum ai făcut-o deja, nu? Așa cred. Apoi poți să nu acționezi, dar gândul…”
În schimb, cântărețul Rareș crede fix invers: „De la primul gând nu, că totuși suntem oameni și păcătuim de multe ori cu gândul. E foarte important să-ți înfrânezi toate pornirile astea, că, din nou, nu suntem animale, suntem ființe raționale. Cred că e foarte important să nu faci nimic activ în direcția asta. Dar da, cred că și un mesaj poate să fie. În generația noastră, probabil un like la un story poate să fie ceva rău”.
Fostul fotbalist Cristi Pulhac s-a amuzat pe seama faptului că în zilele noastre chiar și un banal like pe rețelele sociale poate fi interpretat ca o formă de înșelat. Întrebat de Sabin Tudor de la Pro TV, el a spus râzând: „Acum (înșelatul) apare la primul like, frate! Ce, sunt primul care zic asta? (Dacă îți place), nu dai (like), ca să nu pari că înșeli! Nu dai like, frate! Dai like la natură, la mașini, la fotbal, poze cu familia”.
În schimb, influencerița Laura Giurcanu crede că like-ul nu e ceva grav, ci grav e să existe o conexiune reală cu altcineva: „Nu like, like poți să dai. Like-uri mai dai, toată lumea dă like-uri, nu mi se pare ceva… Nu e grav, grav e când începi să ai o combinație, o conexiune cu cineva, pupat și vorbit și vorbit flirty. Asta e înșelat, nu?”.
Iar comediantul Viorel ”Vio” Dragu crede că înșelatul începe de la sărut: „Eu flirtul nu-l trec la înșelat. Cred că ce înseamnă sărut”.
Părerile au fost împărțite și în privința defectelor potențialului partener la prima întâlnire.
Pentru Matei Dima, un semn rău la prima întâlnire e dacă persoana cealaltă întârzie mai mult de 15 minute.
Comedianta Ioana State e deranjată de altceva: „În momentul în care începe să se laude cu ce… Cu ce face bani, din ce face bani. Dacă începe să vorbească despre bani, mi se stinge flacăra inimii”.
Iar Laura Giurcanu a spus că e deranjată de ticuri: „Eu sunt nebună, eu sunt nebună. Dacă faci așa (își drege glasul) e gata, s-a terminat! Eu nu sunt sănătoasă, nu sunt persoana bună să o întrebi. Ultima oară nu mi-a mai plăcut de un tip că efectiv pășea super zgomotos și efectiv făcea (își dregea glasul continuu) prea tare. Dacă nu poți să respiri bine, păi ce copii fac eu cu tine?”.