Cătălin Botezatu, mai sincer ca niciodată. Ce relație are cu tatăl lui și cât de implicat este el însuși, ca tată

Cătălin Botezatu, mai sincer ca niciodată. Ce relație are cu tatăl lui și cât de implicat este el însuși, ca tată
Cătălin Botezatu. Sursa foto: Captură Video - Xtra Night Show / YouTube

Cătălin Botezatu este fără doar și poate unul dintre cei mai apreciați designeri vestimentari români. Trăiește o viață demnă de un film, marcată de succese atât pe plan personal, cât și pe plan profesional. Într-un interviu recent, creatorul de modă a vorbit despre cele mai importante relații din viața sa: cele cu părinții, copiii și iubita lui.

 

Cuprins:

  1. Cât de implicat este Cătălin Botezatu ca tată pentru copiii lui
  2. Ce relație are Cătălin Botezatu cu tatăl lui
  3. Ce spune Cătălin Botezatu despre relația cu Nicolle Fota
  4. Ce a apreciat Cătălin Botezatu la femeile cu care a fost împreună

 

Cât de implicat este Cătălin Botezatu ca tată pentru copiii lui

Nu multă lume știe că celebrul designer vestimentar este tată. Cătălin Botezatu are doi copii, unul în România, altul în Germania, despre care vorbește foarte rar, iar atunci când o face preferă să fie foarte succint în informații.

Cătălin susține că mereu a avut grijă să le asigure un viitor copiilor lui, dar că nu și-a dorit niciodată să le dea prea mult, tocmai pentru a-i motiva să-și atingă scopurile și obiective prin propriile lor forțe.

„Eu zic că i-am asigurat, le-am dat un start în viață, mai departe să muncească. Nu vreau să-i transform  în băieți de Dorobanți, pentru că întotdeauna am criticat acești băieți de Dorobanți, niște «loseri» întreținuți de părinți și care nu au făcut nimic.Da, e corect, atunci când familia are bani și îți poate oferi, e corect să-ți ofere totul la un moment dat, dar nu din prima”, a mărturisit designerul, pentru Click!.

 

 

Ce relație are Cătălin Botezatu cu tatăl lui

Dacă despre mama lui și relația cu ea a mai povestit, nu același lucru se poate spune despre tatălui designerul vestimentar. Cătălin Botezatu a mărturisit că vorbește rar cu părintele său și că, într-adevăr, își apreciaza mama mai mult pentru că este este cea care l-a crescut și a făcut sacrificii pentru a-i fi lui bine.

„Relația e cam aceeași, din păcate ne vorbim rar. Eu sunt alături de el cu sufletul, cu gânduri, cu inima.

Eu îl iubesc la fel de tare cum o iubesc pe mama mea. Niciodată nu a existat o diferență, poate doar în mintea lui. Dar pe mine m-a crescut, bineînțeles, mama. El a mai avut, după căsătoria cu mama mea, încă trei căsătorii. De la 16 ani, ea a fost singură. Ea a fost singura care m-a ajutat, care mă ajută chiar și acum. Ea nu și-a refăcut viața. Din cauza mea poate că și-a sacrificat viața și atunci țin mai mult la ea, poate apreciez mai mult eforturile pe care le-a făcut. Și tatăl meu a făcut foarte multe eforturi pentru mine și îi mulțumesc. Deși mama a fost cea mai severă cu mine în copilărie și el a fost cel mai permisiv. Avem niște discuții în contradictoriu în ultima perioadă, în care am cedat eu pentru că nu mai am nervi”, a povestit Cătălin Botezatu.

Ce spune Cătălin Botezatu despre relația cu Nicolle Fota

Întrebat dacă mai formează sau nu un cuplu cu Nicolle Fota, după ce în spațiul public au apărut speculații despre o posibilă despărțire, Cătălin Botezatu a evitat să dea un răspuns clar. Designerul este de părere că, la vârsta ei, Nicolle ar trebui să se concentreze pe studii și pe a-și construi o carieră, un nume, o prestanță.

De altfel, Cătălin Botezatu a spus că apreciază la tânără modestia și faptul că a știut mereu ce și când să spună.

„Nicolle e un potențial de femeie, dar este foarte tânără. Eu consider că la vârsta ei lucrurile trebuie să fie făcute step by step pentru că altfel o iei razna. Și e de înțeles. Nu trebuie să-i oferi unei femei de 18 ani totul pentru că nici, repet, așa cum vorbeam de băieții de Dorobanți, nicio femeie nu trebuie să se transforme în altceva. Trebuie să fie docilă, trebuie să învețe, trebuie să aibă un statut și, pe urmă…

Nu, e foarte modestă. Din punctul acesta de vedere am apreciat la ea că nu vorbește prea mult, că nu se aruncă în cercuri din astea, cred, sper, dubioase, dar îmi doresc foarte tare să învețe și să-și termine, așa cum și-a terminat cu brio liceul,  să termine și o facultate și dacă se poate medicină, ar fi ideal”, a spus Cătălin Botezatu.

Ce a apreciat Cătălin Botezatu la femeile cu care a fost împreună

Cătălin Botezatu a fost mereu unul dintre cei mai râvniți burlaci din România. Creatorul de modă a avut numeroase relații, multe dintre ele cu persoane publice și, chiar la ani după ce a rupt legăturile amoroase cu fostele sale partenere, are numai cuvinte de laudă la adresa lor. În plus, creatorul de modă susține că fiecărei foste iubite i-a purtat o iubire specială, diferită.

În afară de Dana Opsitaru, pe care am iubit-o cel mai mult și datorită căreia sunt ceea ce sunt, ea și-a pus o amprentă pozitivă, eram puști și eu atunci, am iubit-o foarte tare pe Vanda Vlasov, pe Tania Budi, care e o ființă nemaipomenită. Pe fiecare am iubit-o în felul meu. Pe Bianca, pentru că era nebună și nebunia asta ei mi-a plăcut foarte tare. Poate că asta și face să atragă un bărbat, pentru că  dacă ești monotonă ca femeie, ești flască, degeaba ești frumoasă dacă nu ai zvâc”, a mai spus Cătălin Botezatu.