Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit o rețetă fresh, rapidă și gustoasă, perfectă pentru postul Paștelui. „P-asta nu ați văzut-o!”

Chef Cătălin Scărlătescu a dezvăluit o rețetă fresh, rapidă și gustoasă, perfectă pentru postul Paștelui. „P-asta nu ați văzut-o!”
Sursa foto: Instagram /@chef_catalin_scarlatescu

Chef Cătălin Scărlătescu a prezentat o rețetă numai bună de savurat în perioda postului.

Rețeta lui Cătălin Scărlătescu, perfectă de savurat în post

Este vorba despre o rețetă de fasole cu sparanghel, care conține puține ingrediente, însă este bogată în nutrienți și e ușor de pregătit.

Preparatul conține doar șase ingrediente și se pregătește în doar câteva minute. Pe de o parte, fasolea galbenă este o sursă bună de vitamina C, care întărește sistemul imunitar, și fibre, care accelerează digestia. Pe de altă parte, sparanghelul conține antioxidanți, fiind benefic pentru sănătatea inimii și a întregului organism, potrivit „Healthline”, potrivit Click.

Această rețetă este indicată și în dietele de slăbit, deoarece este hipocalorică.

Cătălin Scărlătescu a publicat un filmuleț pe contul său personal de Instagram, în care le-a arătat urmăritorilor săi cum prepară el o garnitură delicioasă: „N-ai cum! Trebuie să gătim ceva vegetarian. Trebuie să facem o garnitură”, a spus el.

Cum se prepară rețeta lui Cătălin Scărlătescu

„P-asta nu ați văzut-o!”, a spus el în timp ce gătea preparatul. Iată ingredientele de care ai nevoie și pașii pentru a găti rețeta lui Scărlătescu:

Ingrediente

– Fasole galbenă

– Sparanghel

– Roșii cherry

– Usturoi

– Ulei de măsline

– Sare

Cum pregătești preparatul:

Pasul 1: Speli foarte bine fasolea galbenă, roșiile și sparanghelul.

Pasul 2: Cureți usturoiul, îl speli, și cu un cuțit presezi cățeii de usturoi pe tocător.

Pasul 3: Pui uleiul de măsline într-o tigaie încinsă, adaugi sare după gust, apoi sparanghelul și fasolea galbenă.

Pasul 4: Tai roșiile cherry pe jumătate, le adaugi în tigaie, amesteci și aștepți câteva minute să se gătească. Poftă bună!