Pe numele său real, Laura Petrescu, Lora este astăzi una dintre cele mai iubite artiste din România, însă drumul către succes a fost presărat cu obstacole. În culisele reușitei se ascund ani întregi de confruntări cu dezamăgiri, relații toxice, gelozii și lipsa încrederii. Chiar și așa, muzica a rămas mereu firul roșu care i-a luminat pașii, inclusiv atunci când iubirile complicate păreau să îi pună frâne.
Într-un interviu pentru Viva!, cântăreața a vorbit deschis despre experiențele care au marcat-o și despre puterea de a se desprinde din relații ce îi aduceau mai multă durere decât bucurie. Astăzi, alături de Ionuț Ghenu, pe care îl consideră sufletul ei pereche, Lora privește trecutul cu recunoștință și își dorește să le transmită femeilor curajul de a nu accepta compromisuri dureroase în numele iubirii.
Artista mărturisește că a traversat relații dificile, unele alături de persoane care i-au adus multă durere. După ce a declarat la un moment dat că a trăit o iubire pentru un om de o cruzime șocantă, Lora a fost întrebată ce fel de relație a avut și prin ce experiențe a trecut.
„Sunt în postura de a fi o femeie cumva cunoscută și populară, care nu vrea să scobească în anumite traume pentru că, vezi tu, dacă deschizi foarte mult ușa vieții personale și inviți musafiri, ei o să intre. Eu vreau să împart cu voi din experiențele mele personale, dar nu vreau să fie atribuite unor persoane cu nume și prenume”, a explicat ea pentru sursa menționată, refuzând însă să dea nume.
Fiind o fire romantică și idealistă, dar și aprigă în același timp, cântăreața a înțeles în timp că iubirea are reguli clare: „Chiar dacă iubirea biblică spune niște lucruri, din iubire nu trebuie să acceptăm anumite dureri, nu trebuie să ne sacrificăm doar pentru că noi iubim o persoană care clar nu ne iubește pe noi.”
Despărțirile nu au fost niciodată ușoare, dar Lora spune că a existat mereu un moment de conștientizare. „Mereu era un moment în care spuneam gata. Și situațiile erau diferite, fiecare relație a fost diferită”, a povestit ea.
Un exemplu este despărțirea de partenerul cu care avusese o relație de șapte ani. Ea își dorea să vină la București pentru a-și construi o carieră muzicală, însă el voia să rămână în Galați. „M-am despărțit pentru că eu voiam să fac muzică”, a recunoscut artista. Aceeași situație s-a repetat și în alte relații, muzica a fost mereu prioritatea. „99,9% din timp a fost muzica”, spune ea.
Lora povestește că a suferit în toate relațiile din cauza lipsei de încredere. „Am avut un fost iubit care a escaladat balconul de la studioul lui Moga, de la etajul 1, și a intrat în studio noaptea, să vadă el ce fac”, a dezvăluit artista.
Situația a fost șocantă pentru ea, mai ales că era în studio pentru a lucra, alături de echipa de compoziție și producție. „Când m-am trezit cu el în studio, am rămas așa…”, a spus ea, subliniind însă că a avut curajul să-i reproșeze gestul.
Această experiență, alături de altele similare, a convins-o că gelozia și suspiciunile pot distruge orice relație, indiferent de sentimente.
Pentru Lora, muzica nu a fost doar o carieră, ci și un test al relațiilor. Alegerea de a-și urma visul a dus la despărțiri, dar și la maturizare personală. „Mereu a fost muzica. Întotdeauna am suferit pentru că nu exista această încredere”, a spus cântăreața.
În cele din urmă, sacrificiile și momentele grele au ajutat-o să își construiască o carieră solidă și să devină una dintre cele mai apreciate voci din România.
Deși a trecut prin dezamăgiri, artista spune că nu a încetat niciodată să creadă în iubire. „Am crezut foarte mult în iubire și am manifestat calitățile pe care un bărbat trebuie să le aibă ca să fie iubit de mine și eu ce calități trebuie să am ca el să mă respecte”, a mărturisit ea.
Astăzi, alături de soțul său, bărbatul pe care îl numește sufletul ei pereche, Lora trăiește o poveste de dragoste echilibrată și matură. Experiențele din trecut au învățat-o că respectul și încrederea sunt fundamentale, iar muzica nu trebuie să fie un obstacol, ci o parte din viață acceptată și sprijinită de partener.