Daniel Pavel a vorbit despre relația cu Ana Maria Pop, soția acestuia. El a dezvăluit cum gestionează momentele tensionate din cuplu, potrivit Click.
Prezentatorul TV de la „Survivor” a vorbit despre momentele tensionate din cuplu.
„Cum o împac eu pe Ana, pentru că eu sunt dragonul yang în zodiacul chinezesc (ca pasionat de astrologie, sunt, mai atent, la acest zodiac), iar ea este șoricel yang, deci pe cât de repede apare o văpaie, pe atât de repede se canalizează și recalibrează energia, pe pozitiv”, a spus el.
„Suntem un cuplu care a convertit ceea ce experții numesc new energy relationship în energia formidabilă și deloc banală a conviețuirii rutiniere. Da, pot apărea nimicuri în traiul zilnic, în dinamica socială, mai ales – câteodată, jungla-junglă poate fi mai civilizată decât jungla urbană și, invariabil, mai decontezi stresul la final de zi, dar pot spune că zâmbitori, calmi și pe vibrație înaltă ajungem, cum spune Biblia, să nu apună soarele peste orice supărare”, a adăugat acesta pentru viva.ro, citat de Click.
De asemenea, surprizele nu sunt lipsite din relația lor, conform prezentatorului.
„Aah, surprizele! Făcute și primite, chiar de la începutul prieteniei mele cu Ana – o mai spunem o dată, noi am început drumul, când ne-am cunoscut chiar la evenimentul VIVA! din toamna anului 2021, realizat admirabil, ca de obicei, și care era chiar de ziua mea, 8 septembrie! Ca să încep cu cele primite de mine, sunt cu duiumul, cu dichis și dărnicie, de la bilețele de iubire, ingenios ascunse în calea mea, la cele de sezon – cel mai recent fiind un ceas de mână foarte frumos și istoric, de acest Crăciun, sau încă și mai touching, un cadou ironic, o surpriză de proporții pentru mine – un fluier de la aceeași casă de bijuterii din New York de unde i-a venit și inelul de logodnă; sunt apoi cele imateriale, cum a fost o meditație-rugăciune spontană, de ziua mea, la Sfinxul din Bucegi. În ceea ce privește surprizele mele, sunt de la flori – Ana, după cum s-a văzut, la nuntă, adoră la infinit bujorii și hortensiile. Pe culori pastel, dar și lalele roșii! (râde) Iar lăcrămioarele sunt în topul preferințelor ei și, culmea, îmi plăceau și mie enorm! Apoi, îmi place să o surprind pe Ana cu ce observ că îi atrageatenția pentru că are un bun gust în toate, infailibil și cultivat, cu lucrușoare materiale și imateriale”, a adăugat Daniel Pavel.