Decembrie, luna de foc, pentru Bobiță, Aspirina și Giani. Fierbințenii au un inamic comun

Moș Crăciun aduce ediții speciale a serialului "Las Fierbinți". Foto: Las Fierbinți/Facebook.

Pro Tv vine cu vești bune pentru fanii serialului „Las Fierbinți”. Producătorii lansează episoade speciale, ce vor fi difuzate în fiecare sâmbătă, în decembrie.

Decembrie devine mai fierbinte

Proiectul „Las Fierbinți” este unul dintre cele mai apreciate showuri din lumea televiziunii. Mii de spectatori urmăresc aventurile personajelor principale și râd în hohote alături de actorii îndrăgiți. Vezi mai multe poze în galeria foto de AICI.

Luna decembrie va debuta cu ediții speciale ale serialului. Dorel, Giani, Aspirina, Bobiță, Dalida și ceilalți locuitori ai celui mai renumit sat din țară vor aduce spiritul sărbătorilor de iarnă în casele românilor.

Eroii principali sunt pregătiți să se întâlnească cu Moș Crăciun. Se pare că Moșul va veni cu mai multe peripeții.

Citește și Meghan Markle, noi dezvăluiri despre relația cu Prințul Harry: „Nimeni de la petrecere nu ştia cine suntem”

Ediții speciale vor fi difuzate în 4, 11 și 18 decembrie, de la ora 20, la Pro Tv. Fierbințenii nu vor înceta să facă combinații și să sufere din cauza deciziilor luate.

Detalii picante din viața actorilor

Zilele trecute, s-au aflat detalii picante despre viața amoroasă a celebrei Dalida din Las Fierbinți. Vedeta nu este obișnuită să vorbească mult despre viața privată. Aceasta iubește și este iubită. Ecaterina Ladin este o femeie căsătorită și o mamă grijulie. Actrița a născut iarna trecută.

Celebra Dalida nu a stat mult acasă și a revenit pe platoul de filmare al serialului „Las Fierbinți”. Se pare că actrița reușește să combine viața personală cu cea profesională.

Foarte puțini știu cine este și cum arată soțul Ecaterinei Ladin. Cei doi trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Acesta i-a fost șef. Faimoasa Dalida a lucrat sub conducerea alesului său.

Partenerii s-au cunoscut, acum mulți ani, pe o plajă din Costinești. Se pare că cei doi sunt de nedespărțit. Laurențiu, soțul artistei, ocupa funcția administrativă, iar Ecaterina a fost angajata acestuia.

Citește și Momente grele pentru Will Smith, petrecute alături de Serena și Venus Willims: „Au fost cele mai groaznice două ore din viața mea” (VIDEO)

„L-am cunoscut prin intermediul altor prieteni de-ai noștri, dar i-am fost angajată. Cumva el administra plaja de la Costinești. Eu neavând de muncă atunci, nu jucam, înainte de a începe ‘Fierbințiul’. Presupun că i-a plăcut cum muncesc și s-a îndrăgostit de mine. A fost așa o chimie. Ne-am întâlnit la momentul potrivit, când eram maturi, nu mai eram copii. Cred că i-a plăcut stabilitatea mea și puterea de muncă. Mie de el nu mi-a plăcut la început. Nu că nu mi-a plăcut, dar nici prin cap nu-mi trecea că el mă invită la film ca un fel de întâlnire”, a mărturisit Dalida din Las Fierbinți pentru ProTV.

Citește și  Lavinia Pârva împlinește 37 de ani. Cum își va sărbători ziua alături de Ștefan Bănică jr.