Judecătorii au luat o decizie definitivă, în procesul dintre Claudia Pătrășcanu și Bianca Drăgușanu. Cântăreața a făcut apel, după ce inițial, instanța hotărâse câștig de cauză pentru Bianca Drăgușanu.
Cele două se războiau, după ce artista a dat-o în judecată pe creatoarea de modă, deoarece nu a fost de acord ca pozele pe care le-a postat aceasta din vacanță, alături de copiii ei, să apară în mediul public.
În data de 12 august, a avut loc un alt termen în procesul dintre Claudia și Bianca. Astfel, în urma acestuia, în data de 14 august a venit decizia instanței de judecată, care este definitivă.
Instanța a admis apelul formulat de fosta soție a lui Gabi Bădălău și a decis, definitiv, ca Bianca Drăgușanu să înlăture provizoriu de pe rețelele sociale toate imaginile în care apar cei doi minori vizați în proces. Măsura este valabilă până la soluționarea acțiunii de fond, pe care Claudia Pătrășcanu trebuie să o deschidă în termen de 20 de zile de la pronunțare, sub sancțiunea încetării acestei interdicții.
De asemenea, instanța a obligat-o pe Bianca Drăgușanu să îi plătească Claudiei Pătrășcanu sumele de 2.520 lei pentru cheltuieli de judecată din primul proces și 545 lei pentru cele din apel, după compensarea costurilor suportate de ambele părți.
„Admite apelul. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite în parte cererea. Dispune înlăturarea provizorie de pârâtă a imaginilor cu minorii (…)şi (…) pe care le-a postat pe reţelele de socializare (Instagram, Facebook, TikTok), până la soluţionarea acţiunii de fond ce se va introduce de reclamantă în termen de 20 zile de la pronunţarea prezentei ordonanţe sub sancţiunea încetării de drept a măsurii provizorii dispuse. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 5.020 lei reprezentând cheltuieli de judecată din primă instanţă. Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată din primă instanţă. Compensează aceste cheltuieli de judecată în limita sumei de 2.500 lei, urmând ca pârâta să plătească reclamantei diferenţa de 2.520 lei. Menține, în rest, sentinţa civilă. Obligă intimata – pârâtă să plătească apelantei – reclamante suma de 3.045 lei cheltuieli de judecată din apel. Obligă apelanta – reclamantă la plata către intimata – pârâtă a sumei de 2.500 lei reprezentând cheltuieli de judecată din apel. Compensează aceste cheltuieli de judecată în limita sumei de 2.500 lei, urmând ca intimata – pârâtă să plătească reclamantei diferenţa de 545 lei. Definitivă”, se arată în decizia instanței, potrivit spynews.
Bianca a făcut declarații destul de acide, recent, la adresa Claudiei Pătrășcanu. Aceasta a sfătuit-o să „își vadă de calea bisericilor și a mănăstirilor”.
„Nu vreau să vorbesc despre penibilitatea asta aberantă, este de râsul circului, numai un om care nu are ce să facă, care nu are nicio ocupație, nicio meserie, poate să facă așa ceva. Este penibil, aberant, amuzant, este de râsul curcilor! Ea se laudă că a câștigat toate procesele cu mine, nu este adevărat, se poate vedea. (…) Ea m-a dat de 1.000 de ori în judecată și a pierdut de 1.100.
Eu nu doresc nimic nimănui, decât să fie un om bun, un om fericit și, dacă tot se laudă cu Dumnezeu, că ea cu Dumnezeu toate le face, să își vadă de calea bisericilor și a mănăstirilor și să fie un om mai bun, mai pașnic, că nu i-a vrut nimeni răul niciodată”, a declarat Bianca Drăgușanu, la Summer Star, conform viva.