Larisa Udilă, una dintre cele mai active femei pe mediul online, a aruncat bomba! Influencerița vrea să meargă la medicul estetician, după ce va naște.
Femeia este însărcinată cu o fetiță și, de când se pregătește să devină mămică pentru a doua oară, șatena a realizat că i-ar prinde bine o schimbare.
Larisa a postat recent un story în care s-a afișat într-un compleu negru, mulat. Aceasta a povestit că înainte să fie însărcinată nu îi venea prea bine, însă de când s-a mai „împlinit” hainele stau pe ea turnate.
„Noroc cu sarcina, că, în sfârșit, pot intra în compleul pe care l-am cumpărat din Londra. Și nu îmi venea. Acum am ce să bag în el. Mergeam la sală și stăteam cu pantalonii în mână. Acum, în sfârșit, au pe ce să se muleze”, a explicat Larisa pe Instagram.
De asemenea, fosta concurentă „Bravo, ai stil” a precizat și ce îmbunătățiri are de gând să facă la aspectul fizic, după ce va naște. Femeia își dorește să facă o intervenție la nivelul sânilor, deoarece odată cu sarcina și cu schimbările care s-au produs la nivelul corpului ei, a realizat că i-ar prinde bine să facă o modificare.
„Îmi place foarte mult cum arată sânii mei în această perioadă. Cred că, după ce voi naște, voi suna la domnul doctor să facă o îmbunătățire, pentru că arată foarte bine așa mari”, a mai mărturisit influencerița.