Liviu Vârciu a făcut declarații emoționante despre România. Recent, artistul a fost plecat într-o altă țară, iar experiența pe care a trăit-o acolo, l-a determinat să își exprime pe rețelele de socializare recunoștința pe care o simte pentru faptul că s-a născut pe meleaguri românești.
Odată reîntors din străinătate, Liviu Vârciu a relatat fanilor săi cât de fericit este că a revenit acasă. Acesta le-a transmis urmăritorilor săi că ar trebui să se simtă norocoși pentru faptul că s-au născut în România, deoarece „e greu în altă parte”.
Pare-se că experiența l-a marcat profund, dacă a ajuns să facă astfel de remarci pe rețelele de socializare. Mai mult de atât, acesta a declarat că s-a „dat jos și a pupat pământul”, semn că este recunoscător pentru țara lui.
„M-am dat jos și am pupat pământul! (…) M-am întors acasă și merg pe drumul ăsta… Bine, am și mașină, nu vă mint, și voiam să vă spun că iubesc țara noastră, o iubesc. E cea mai frumoasă țară, avem cei mai mișto oameni! Nu aș pleca din țara asta niciodată în viața mea. Suntem norocoși că ne-am născut în România și că suntem români! Mă bucur din suflet că sunt acasă. E greu tare în altă parte”, a spus artistul pe contul său de Instagram.
Vedeta de televiziune nu a schimbat doar țara, ci continentul. Acesta a fost plecat în Africa, cel mai probabil în interes de muncă. Vârciu nu a declarat prea multe despre proiectul în care este implicat, însă a spus că va face dezvăluirile la momentul potrivit.
„M-am întors acasă, am fost plecat în Africa. E un proiect, o să vă spun la timpul potrivit”, le-a mai împărtășit Liviu Vârciu urmăritorilor săi.