Mira trece prin clipe teribile. Cântăreața a dezvăluit că a suferit o intervenție medicală. Vedeta a decis să nu ofere multe detalii despre starea ei de sănătate. Tânăra a promis că va reveni în mediul online după ce se va însănătoși complet. Fanii sunt îngrijorați de aceasta situație și îi trimit sute de mesaje de susținere.
„Astăzi am avut parte de o intervenție pe care am mai făcut-o și acum doi ani. Nu o să prea vreau să vorbesc despre asta fiindcă nu e nimic grav, doar că o să fiu puțin off de pe rețele până îmi revin complet”, a spus Mira pe Instagram.
Mira și Mario Fresh au lansat în urmă cu câteva luni o colaborare care a scandalizat comunitatea de fani. Cei doi apăreau în videoclip în ipostaza de iubiți și, drept urmare, trebuiau să se sărute.
De curând, Mario Fresh și Mira au dansat senzual pe noua melodie a artistului. Videoclipul a ajuns imediat viral pe rețelele de socializare, ceea ce i-a făcut pe fani să nu fie prea încântați de ceea ce au văzut.
Cu toate acestea, cei doi artiști nici nu s-au mai complicat să dea explicații. Cei care îi urmăresc constant pe rețelele de socializare știu că atât Mario, cât și Mira sunt implicați în relații serioase.
Mira este una dintre cele mai îndrăgite cântărețe din România. După despărțirea de Andrei Ivan, Mira trăiește o nouă poveste de dragoste. După o perioadă în care a fost singură, cântăreața și-a făcut curajul și le-a dezvăluit fanilor că are un nou iubit.
Levi Elekes este un tânăr extrem de influent în mediul online, iar în prezent acesta se laudă cu o comunitate mare pe TikTok și conduce o firmă care are activități de producție cinematografică, video și de programe de televiziune.
Se pare că cei doi formează un cuplu de ceva timp, iar acum au decis să împartă povestea lor de dragoste și cu urmăritorii din mediul online. Mira este foarte fericită alături de noul său iubit, motiv pentru care a simțit nevoia să împărtășească cu fanii aceste momente speciale din viața ei.
„Am atâtea de spus și totodată nimic fiindcă aș vrea sa las pozele acestea să vorbească. Nu mă pricep neapărat la descrieri siropoase, în intimitatea noastră cred că sunt suficient. Mă bucur să share-uiesc cu voi și acest aspect fiindcă îmi era din ce în ce mai greuuu să nu va împărtășesc cele mai minunate momente din viața mea alături de omul care scoate tot ce e mai frumos din mine”, a scris artista pe contul său de Instagram.