Regizorul danez Lars von Trier, în vârstă de 66 de ani, a fost diagnosticat cu boala Parkinson. Anunțul a fost făcut de compania sa de producţie. El se simte bine, dar va face o promovare limitată a viitorului său serial TV „Kingdom Exodus”.
Compania Zentropa a transmis că von Trier e „în formă” şi tratat pentru simptomele sale, informează Reuters.
Dat fiind acest diagnostic, însă, el va acorda doar câteva interviuri până la premiera „Kingdom Exodus”. Aceasta este a treia şi ultima parte a serialului TV de cult „The Kingdom” din anii 1990.
Serialul va avea premiera la Festivalul de Film de la Veneţia, la sfârşitul lunii, iar la finele anului va fi lansat în cinci episoade pe platforma Viaplay şi pe radiodifuzorul danez DR.
Considerat „copilul teribil” al cinematografiei contemporane, Lars von Trier a fost interzis la Festivalul de la Cannes, după ce a glumit la o conferinţă spunând că e nazist.
Von Trier a devenit cunoscut graţie unor filme precum „Dancer in the Dark”, „Breaking the Waves”, „Melancholia” sau „Europa”.
De-a lungul carierei a obținut peste 100 de premii și distincții.
Printre altele, el a primit trofeul Palme d’Or (pentru „Dancer in the Dark”), Marele Premiu al Juriului (pentru „Breaking the Waves”) și Premiul Juriului (pentru ”Europa”) la Cannes.
De asemenea, Lars von Trier a fost nominalizat la Oscar şi la Globul de Aur pentru filmul „Dancer in the Dark”.