Relația Andreei Bălan cu tatăl ei, după ani de tensiuni: „Atunci când suntem copii, noi nu putem nici să ne luptăm cu părinții noștri și nici să fugim”

Relația Andreei Bălan cu tatăl ei, după ani de tensiuni: „Atunci când suntem copii, noi nu putem nici să ne luptăm cu părinții noștri și nici să fugim”
Sursa Foto: Facebook/ Andreea Balan

Andreea Bălan a vorbit despre relația cu tatăl ei, Săndel Bălan, după mai mulți ani de tensiuni. Ea spune că acum au o relație „OK”, fără conflicte, dar nici foarte apropiată, conform Click.

Relația actuală

Andreea Bălan a mărturisit că, într-un final, relația ei cu tatăl s-a îmbunătățit, după ani de zile în care nu și-au vorbit.

„O relație OK. Ideea este că ambii trebuie să se schimbe, ambele persoane care au fost într-un conflict trebuie să se schimbe. Dacă doar una se schimbă, e dificil. Dar suntem OK”, spune Andreea Bălan pentru Viva, citată de Click.

Cântăreața a vorbit și despre mecanismele de apărare pe care le-a dezvoltat în copilărie.

„Atunci când suntem copii, noi nu putem nici să ne luptăm cu părinții noștri și nici să fugim, pentru că suntem în casă acolo. Când suntem adulți, în schimb, putem. Avem fight, flight or freeze, așa se zice în traumă. Și da, tot timpul am fost freeze și mai târziu îți ies aceste emoții înghețate, îți ies la suprafață mai târziu, când… 25 de ani, 30, 40”, a adăugat ea.