Lavinia Pârva este căsătorită cu Ștefan Bănică Jr. de cinci ani, iar împreună au un băiat pe nume Alexandru. În luna mai 2019, Lavinia Pârva a adus pe lume primul ei copil și al treilea pentru Ștefan Bănică jr. Alexandru e băiețelul care le-a adus și mai multă fericire, băiețel pe care publicul larg nu l-a văzut niciodată, căci ei nu l-au arătat.
De curând, cei doi soți au fost surprinși în timp ce îl duceau pe cel mic la o clinică de pediatrie din București.
Lavinia Pîrva este ultima cucerire a lui Ștefan Bănică jr. Cei doi sunt împreună de aproape 10 ani și s-au căsătorit în mare secret în 2017, în Bulgaria, iar în urmă cu trei ani au devenit părinții unui băiețel.
Deși atât Ștefan, cât și Lavinia sunt activi pe rețelele sociale, până acum nu și-au dorit să-l expună pe micuțul lor. Cei doi soți sunt implicați sută la sută în creșterea băiețelului lor, iar recent au mers împreună la o clinică medicală, pentru un set de analize și mai multe investigații. Cel mai probabil, e vorba despre un control de rutină în ceea ce-l privește pe micuț, potrivit click.ro.
Ștefan Bănică e un tătic grijuliu, mereu atent la pașii celui mic, motiv pentru care băiețelul a stat numai în preajma lui tot drumul, cei doi ținându-se strâns de mână. Fosta membră a trupei Spicy a purtat masca de protecție în tot acest timp, în timp ce Ștefan și băiețelul lor au renunțat la ea.
De asemenea, la ieșirea din clinică, Ștefan și fiul său au fost din nou surprinși împreună, în timp ce Lavinia mergea în spatele lor, mai arată sursa citată.
View this post on Instagram
Despre decizia lor de a-l ține pe băiețel departe de lumina reflectoarelor, Ștefan și Lavinia au povestit într-un interviu pentru revista Viva.
„Alexandru este foarte năstruşnic acum. Dar, în acelaşi timp, nu ne-am dorit să-l expunem momentan. Cu siguranţă vom face acest lucru atunci când vom simţi”, a declarat Lavinia, iar soțul ei a completat, spunând că nu vrea ca cel mic să simtă presiunea că este rodul iubirii dintre două vedete.
„Alexandru are tot dreptul să se bucure de copilăria lui, nu-mi doresc să fie arătat cu degetul că e copilul nostru. Doamne fereşte, nu ne ascundem de lucrul ăsta, dar nici nu-l băgăm în faţă doar de dragul de a apărea. Îmi doresc să se dezvolte exact ca un copil normal, fără presiuni venite din afară”, a transmis Ștefan Bănică.
Artistul i-a făcut și o caracterizare plină de iubire celui mai mic dintre cei trei copii ai săi: „Alexandru are simţul umorului, e isteţ, face ghiduşii, îi place muzica, îi place să danseze. E greu de enumerat ce crede un tată despre copilul lui fără a fi subiectiv şi fără a exagera, ceea ce eu încerc să nu fac. Dar este un copil cu foarte mult farmec”