Peste 20 de concurenți, Faimoși și Războinici, au intrat în competiția Survivor România 2022 și luptă pentru a câștiga marele premiu de 100.000 de euro. Primele eliminări s-au făcut deja, iar confruntarea dintre cei rămași e tot mai acerbă. Pentru participarea la concurs, Faimoșii și Războinicii încasează fiecare o anumită sumă de bani pe săptămână.
Potrivit CanCan, fiecare Războinic primește 1.000 de euro pe săptămână. Faimoșii, în schimb, încasează pe săptămână minimum cât iau Războinicii într-o lună.
De exemplu, precizează sursa citată, Cătălin Zmărăndescu ia 4.500 de euro pe săptămână. Roxana Ciuhulescu avea prevăzută suma de 4.000 de euro. Ea a fost eliminată, însă, de curând.
Prima eliminată a fost cântăreața Xonia. „Survivor suntem noi, am reușit să supraviețuim, traseele sunt grele, la fel și condițiile din junglă. Știam că o să fie greu, dar îmi place foarte mult, e cea mai grea luptă pe care am dus-o și vreau să o duc până la capăt”, a spus ea.
Andreea Tonciu a părăsit și ea competiția: „Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru tot și vreau să-mi cer scuze dacă am greșit cu ceva. Vreau să plec cu fruntea sus și vă voi aștepta acasă pe toți. Sper că vom avea o prietenie frumoasă”.
Roxana Ciuhulescu a plecat și ea din Republica Dominicană, după o serie de probleme la genunchi. Medicii nu i-au mai dat voie să participe la probe.
Iar Războinicul Liviu Mihalca, dansator profesionist, a decis să se retragă.