Daniel Băluță anunță grevă și plângeri penale, după ce proiectul PSD privind facturile a fost blocat în CGMB: „Au creat un adevărat grup infracțional organizat, condus de primarul general Ciprian Ciucu” (VIDEO)

Daniel Băluță anunță grevă și plângeri penale, după ce proiectul PSD privind facturile a fost blocat în CGMB: „Au creat un adevărat grup infracțional organizat, condus de primarul general Ciprian Ciucu” (VIDEO)

Proiectul PSD privind diminuarea facturilor la încălzire a fost blocat, marți, în Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Daniel Băluță, primarul Sectorului 4 și liderul PSD București, anunță grevă a consilierilor generali social-democrați și plângeri penale pentru abuz în serviciu în cazul unor funcționari din Primăria Generală.

Amintim că PSD a depus un proiect care prevede micșorarea facturilor la apă caldă și căldură, în cazul bucureștenilor care primesc agentul termic sub parametri.

Băluță amenință cu plângeri penale

„1. Nu vom ceda. Mâine vom convoca o altă ședință având aceeași temă. Până când aparatul de specialitate al primarului își va face datoria, grupul de consilieri PSD – și fac apel și la celelalte partide să facă același lucru – va intra în grevă. Nu vom fi prezenți până când această nedreptate nu va fi reparată.

2. Cerem demisia de îndată a secretarului general al primăriei și a tuturor celor care nu și-au făcut datoria, nerespectând Codul administrativ așa încât, în termen de 3 zile cum prevede legea, să redacteze documentele necesare pentru derularea în bune condiții a ședinței.

Pentru toți acești abuzatori vom face săptămâna aceasta plângeri penale pentru abuz în serviciu pentru că, din păcate, au luat această instituție pe persoană fizică. Au creat un adevărat grup infracțional organizat, condus de primarul general Ciprian Ciucu. Lucrul acesta nu poate să continue. Sper că bucureștenii au văzut cu adevărat cine e Ciprian Ciucu.

În spatele privirii sale se ascunde un om fără scrupule, capabil să facă absolut orice pentru a-și atinge obiectivele meschine, care n-au nicio legătură cu dreptatea, cu bucureștenii, cu investițiile, termia sau transportul. E un individ preocupat de răfuieli politice, care a instituit în această instituție cenzura și dovadă e nota de serviciu pe care a trimis-o. Vrea să controleze tot. Uită că nu trăiește în Coreea de Nord, ci în România”, a declarat Daniel Băluță.

De ce s-a blocat proiectul PSD

Proiectul PSD privind micșorarea facturilor avea susținerea consilierilor generali PUSL și AUR. În schimb, primarul general și aparatul de specialitate din primărie sunt acuzați că nu ar fi respectat pașii legali și, din această cauză, nu se întrunesc condițiile tehnice pentru dezbaterea proiectului.