Fostul candidat la prezidențiale, Crin Antonescu, a publicat un mesaj în care îl critică vehement pe actualul președinte al României, Nicușor Dan, pe care îl acuză că a lipsit de la ceremonia funerară a lui Ion Iliescu.
Într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare Facebook, Crin Antonescu l-a atacat direct pe Nicușor Dan, pe care îl acuză că nu a avut curajul de a onora memoria unui defunct de marcă al statului român.
„Președintele lor (dl. Nicușor) stă ascuns în birou, în aceeași clădire cu defunctul onorat conform legii. N-are nici curajul să aprindă o lumânare (se supără tribul), nici să asume și să explice public absența (nu poate, e complicat, riști să te bâlbâi sau să uiți ce trebuia să spui)”, a spus Crin Antonescu în mesajul publicat pe Facebook.
Fostul candidat la prezidențiale acuză și un comportament ipocrit, în care foștii „reziști” mimează decența, în timp ce evită asumarea unor gesturi de normalitate umană.
În opinia sa, „scandalul la catafalc” este un simbol al ipocriziei celor care au controlat România în ultimele decenii.
„După 20 de ani în care au condus România (Președinție, Instanțe, Parchete, Servicii), fac scandal la catafalcul cu onoruri de stat. Se răfuiesc vitejește cu întâmplări de acum 35 de ani”, a mai scris acesta.
Antonescu nu s-a abținut nici din a-l ataca pe Traian Băsescu, despre care a spus că în timp ce alții tac în fața morții, fostul președinte își cere vila de protocol și indemnizațiile ca fost șef de stat, pe care, administrația actuală, spune el, pare dispusă să le acorde fără a se împotrivi.
„Băsescu cere casa, banii înapoi, pensia specială, SPP-ul etc. Atleții austerității se conformează urgent”, a scris acesta.
Totuși, Antonescu s-a dat exemplu pe el însuși. În aceeași postare, el a menționat că nu a cerut nici pensie specială, nici locuință de protocol, deși legea i-ar fi permis, după șase mandate de parlamentar și funcții importante în stat.
„Nu am solicitat pensia specială care, conform legii, mi se cuvine după 6 mandate de parlamentar (după cum nu am solicitat și nu am beneficiat de locuință de protocol, ca președinte al Senatului sau ministru). Cred că sunt singurul caz, dar nu-mi pare rău”
Această decizie pe care a luat-o de a nu beneficia de pensia specială și de locuință a venit ca o formă de solidaritate pentru „populația care este obligată să suporte costurile urmate din drepturile redobândite ale foștilor politicieni”.
În finalul mesajului, fostul politician se delimitează de orice atac și a ales să-și transmită cuvintele pentru fostul șef de stat, Ion Iliescu, care a decedat pe data de 5 August.
„Despre Ion Iliescu, mai târziu. Azi, doar creștinescul „Dumnezeu să-l ierte!” și tăcerea cuviincioasă, o clipă, în fața morții”, a încheiat acesta.