Cum s-a stabilit rotația premierilor? Premierul Ilie Bolojan a vorbit miercuri, în emisiunea „Bună, România!”, moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV, despre modul în care s-a stabilit ordinea premierilor în cadrul formulei de guvernare. Acesta a explicat de ce el a fost primul prim-ministru desemnat, iar liderul PSD Sorin Grindeanu urmează să preia funcția ulterior, în cadrul mecanismului de rotație convenit între partide.
Declarațiile au venit în contextul discuțiilor legate de echilibrul din coaliția de guvernare și de relațiile interne din Partidul Național Liberal.
Șeful Executivului a precizat că PNL a fost partidul care și-a asumat inițial funcția de prim-ministru, iar ulterior social-democrații au acceptat această formulă, însă cu condiția rotației la conducerea Guvernului.
„Doar Partidul Național Liberal și-a asumat prin persoana mea această funcție. La data respectivă, nu și-a asumat această funcție (n.red: PSD), ci discuțiile au fost legate de faptul că susțin o astfel de formulă, dar cu condiția rotației”, a explicat premierul.
Modelul rotației la conducerea Guvernului a mai fost folosit în politica românească, fiind aplicat și în trecut între partidele aflate la guvernare.
Premierul a recunoscut că situația din interiorul partidului nu este lipsită de tensiuni și că nu toți colegii au aceeași viziune. Cu toate acestea, el susține că deciziile legate de guvernare au avut sprijinul parlamentarilor și al conducerii partidului.
„În toată această perioadă, energia mea și a colegilor mei, miniștri, cel puțin din PNL, dar cred că și ceilalți miniștri au făcut tot ce a fost posibil pentru ca lucrurile să meargă înainte, s-a concentrat pe aspectele care țin de guvernare.
Fiind lucruri destul de complicate, aproape tot timpul pe care l-am avut la dispoziție a fost consumat cu asta.
Asta nu înseamnă că nu trebuie să dedici timp și activității de partid și încerc să fac acest lucru. Nu înseamnă că în PNL toate lucrurile sunt perfecte, nu înseamnă că toți colegii văd lucrurile în aceeași matrice, dar toate deciziile pe care le-am luat cu privire la guvernare au fost susținute atât de echipele noastre de parlamentari, cât și de conducerea partidului.”, a spus prim-ministrul.
Ilie Bolojan a subliniat că unul dintre obiectivele principale ale PNL ar trebui să fie aducerea în prim-plan a unor oameni credibili, capabili să recâștige încrederea electoratului. El a explicat că uneori este nevoie de schimbări în conducerea organizațiilor locale.
Premierul a dat ca exemplu candidatura lui Ciprian Ciucu la Primăria Capitalei.
„Lucrurile la care vă referiți țin de înlocuirea unor președinți de organizații. Unul din lucrurile pe care trebuie să le facă Partidul Național Liberal, dar cred că și toate partidele, este să vină cu oameni cât mai credibili, cu oameni care pot să recâștige încrederea și cu tot respectul pentru o parte dintre colegi, în condițiile în care te-ai expus foarte mult într-un anumit context politic, șansa să poți să candidezi, de exemplu, într-o formulă directă, cu succes, la o poziție, printr-o candidatură directă, scade foarte mult.
Aceasta este realitatea și gândiți-vă, de exemplu, că dacă nu l-am fi propus, pe domnul Ciprian Ciucu, candidat la Primăria Generală a Capitalei, care avea un mandat de primar în care și-a confirmat o încredere de bază în Sectorul 6 și toți cei care au trecut prin Sectorul 6 au văzut că e un primar gospodar, n-aveam nicio șansă reală să sperăm la încrederea bucureștenilor.
Asta trebuie să facem peste tot acolo unde cei care au răspunderea unor organizații n-au performat și nici n-au o șansă să performeze.”, a mai menționat șeful Executivului.
În final, premierul a afirmat că partidul poate rămâne relevant doar dacă vine cu politici publice solide și cu proiecte care să contribuie la dezvoltarea României.
„Singura formă prin care putem să rămânem un partid relevant în anii următori este să venim cu soluții mai bune și, sigur, toți colegii care sunt parlamentari, care sunt experimentați, au loc, că nu poate să ocupe un om toate pozițiile, nici candidat la primărie sau la reședința de județ, nici primul la Cameră, nici primul la Senat.
Sunt suficiente locuri, doar că ideea de bază pe care am avut-o și la partid este ca acest partid să fie parte din proiectul de modernizare al României și să fie un factor care contribuie la România demnă, la România care lucrează, la România care se dezvoltă și nu se poate face asta decât prin politici publice serioase.”, a conchis premierul.