Guvernul a venit cu precizări după ce Florin Cîţu a întrerupt declaraţia de presă: „Premierul nu a fost deranjat de atitudinea reporterilor, nu a fugit de întrebările acestora”

Guvernul a venit cu precizări după ce Florin Cîţu a întrerupt declaraţia de presă: „Premierul nu a fost deranjat de atitudinea reporterilor, nu a fugit de întrebările acestora”
Inquam Photos / Octav Ganea

După ce prim-ministrul Florin Cîțu a refuzat marți să mai răspundă întrebărilor jurnaliștilor după ședința BEx a PNL, Guvernul a revenit cu precizări explicând că premierul a considerat că afirmaţiile sale nu mai sunt de interes pentru jurnalişti:

„Florin Cîţu a întrerupt declaraţia de presă desfăşurată la Palatul Parlamentului, considerând că afirmaţiile sale nu mai sunt de interes pentru jurnalişti”, a transmis Executivul.

Guvernul mai precizează că premierul nu a fost deranjat de atitudinea reporterilor, nu a fugit de întrebările acestora, arătând ca de fiecare dată deschidere faţă de reprezentanţii mass-media.

Cîțu, convins că va avea majoritatea parlamentară, deși e susținut doar de UDMR

Jurnaliștii l-au întrebat de mai multe ori pe premierul Cîțu, proaspăt ales și președinte PNL, ce opțiuni mai are de a-și asigura majoritatea parlamentară, în condițiile în care USR PLUS nu vor cu niciun chip să mai revină în coaliție atât timp cât el rămâne prim-ministru. PSD a depus marți o moțiune de cenzură, pe lângă cea depusă deja de USR PLUS și AUR săptămânile trecute, ce va fi votată pe 5 octombrie.