Ședință decisivă la Guvern: Ce decizii cu impact major se pregătesc

Ședință decisivă la Guvern: Ce decizii cu impact major se pregătesc
Liderii coaliției de guvernare. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul pregătește măsuri majore! Conducerea coaliției de guvernare formată din PSD, PNL, USR și UDMR are programată luni, la ora 13:00, o întâlnire la Palatul Victoria, unde vor fi analizate principalele priorități economice ale Executivului, inclusiv bugetul României 2026, reforma administrației publice și măsurile destinate relansării economice, potrivit G4Media.

Tot potrivit aceleiași surse citate mai sus, USR ar avea un mandat explicit în şedinţa coaliţiei pentru reducerea cheltuielilor publice cu 10% şi nu va susţine majorarea taxelor, după cum a anunţat luni senatorul USR Ştefan Pălărie

Guvernul pregătește măsuri majore! Ce tensiuni au apărut între PSD și premierul Ilie Bolojan

Discuțiile au loc într-un context politic tensionat, după schimbul de poziții dintre reprezentanții PSD și premierul Ilie Bolojan privind soluțiile propuse pentru reducerea deficitului bugetar.

Diferențele de opinie vizează în special ritmul reformelor și impactul măsurilor fiscale asupra economiei și administrației publice.

Ce măsuri pregătește Guvernul în perioada următoare

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că Executivul intenționează să adopte chiar în această săptămână, prin ordonanță de urgență, atât reforma administrativă, cât și un pachet de sprijin destinat mediului de afaceri.

Autoritățile urmăresc astfel reducerea cheltuielilor publice și stimularea economiei, într-un moment considerat esențial pentru stabilitatea financiară a țării.

Ce a anunțat premierul Bolojan într-un interviu

Premierul a explicat, recent, că atât pachetul de reformă administrativă, cât și măsurile destinate relansării economice urmează să fie adoptate, însă, procedura necesită mai întâi obținerea avizelor ministeriale și aprobarea în Consiliul Economic și Social (CES).

Până la sfârşitul săptămânii viitoare, să putem pregăti acest buget, să definitivăm toate discuţiile legate de principale alocări, de proiectele de investiţii, de alte aspecte care ţin de buget, iar în pregătirea bugetului, în prealabil, ar fi bine să adoptăm – şi vom adopta – cred eu, din motive de calendar, pachetul pentru administraţie şi cel de relansare economică la începutul săptămânii viitoare. Nu pot fi adoptate în această săptămână pentru că, în afară de avizarea de la ministere, e nevoie şi de un vot în CES, în acest Consiliu, în aşa fel încât să fie parcursă integral procedura şi asta necesită două-trei zile în plus”, a spus Ilie Bolojan într-un interviu.