Ilie Bolojan a ajuns sâmbătă în Republica Moldova, acolo unde a avut deja o conferință de presă comună cu omologul său moldovean, Dorin Recean. Urmează ca după-amiaza, premierul României să se întâlnească cu președina Maia Sandu.
Prim-ministrul moldovean, Dorin Recean, a susținut sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Ilie Bolojan, că relațiile dintre România și Republica Moldova au ajuns „la cel mai frățesc nivel” de când Nicușor Dan a preluat președinția țării, iar iar Ilie Bolojan a devenit premier.
Dorin Recean a vorbit și despre legătura dintre oamenii din cele două state, care a rezistat în ciuda trecerii timpului și a politicienilor care au fost la putere. Premierul moldovean a subliniat importanța consolidării relației dintre cele două țări, astfel încât să poată face față „oricăror provocări străine”.
„Cu Ilie Bolojan prim-ministru, cu Nicușor Dan președinte, relațiile dintre Chișinău și București s-au ridicat cred că la cel mai frățesc nivel. În ultimii ani ne-am susținut reciproc în fața greutăților, în fața interferenței unor forțe străine în alegerile noastre. Dar am și celebrat, în aceeași bucurie, succesele fiecăruia. Când pe podiumurile internaționale urcă Moldova sau România, când la fotbal câștigă Moldova sau România, trăim aceeași emoție de mândrie și de bucuri”, a spus Dorin Recean, în cadrul conferinței de presă susține alături de Ilie Bolojan, la Chișinău, potrivit Agerpres.
Recean a mulțumit României pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în parcursul său european, cât și pentru ajutorul energetic.
„Luăm din România peste 50% din energia electrică, la prețuri avantajoase și construim împreună linii de interconexiune vitală pentru securitatea energetică a Republicii Moldova”, a precizat Recean.
Totodată, el a declarat că autoritățile de la Chișinău contează pe susținerea României în discuțiile privind cadrul financiar al UE, pentru includerea Republicii Moldova în planificarea bugetară europeană și pentru accesarea cât mai curând a fondurilor de pre-aderare.
„Finalizăm linia Vulcănești – Chișinău la sud și pornim construcția a încă două linii Bălți – Suceava la nord și Strășeni – Gutinaș în centru. Pe lângă podul de la Ungheni, care va fi primul pod rutier permanent peste Prut construit în ultimele șase decenii, avem în plan încă patru poduri noi, care vor face mai ușoară viața călătorilor, dar și a transportatorilor de mărfuri”, a arătat premierul moldovean.
România nu este doar un sprijin pentru Republica Moldova, ci și o piață de export extrem de importantă, a susținut Dorin Recean. O treime din marfa exportată din Republica Moldova, precum conductoare electrice, grâu, mobilier sau vinuri, ajunge în România, astfel că premierul moldovean a abordat și problema timpilor de așteptare la punctele de frontieră. Această inconveniență se dorește a fi rezolvată prin implementarea unui sistemului electronic de programare, care le-ar permite transportatorilor să se înregistreze online. Dorin Recean a susținut că va fi accelerată punerea în funcțiune a acestui sistem.
„Republica Moldova are în România o piață de export foarte importantă. Peste 1.600 de companii cu capital românesc oferă locuri de muncă în Republica Moldova și este important ca toate aceste cifre să crească: schimburile comerciale, număr de locuri de muncă deschise, număr de companii de succes, care se deschid pe ambele maluri ale Prutului”, a subliniat el.
Deși planurile sunt multe, iar dorințele și speranțele sunt mari, premierul Dorin Recean a subliniat că Republica Moldova are de făcut un pas important în toamnă, la alegeri, atunci când o parte din viitorul țării va fi scris.
„Moldova are de luat o decizie esențială la toamnă. Și sunt încrezător că neamul nostru va alege ce este mai bine pentru el. Domnule Bolojan, mai avem multe de făcut și nu avem timp de pierdut, am pierdut anterior mult prea mulți ani. Chișinău și București, sunt convins, într-o zi cât mai apropiată, vor sta la masa europeană de decizii pentru viitorul întregului continent”, a conchis el.