Nicușor Dan a anunțat că s-a vaccinat cu prima doză împotriva COVID-19

Nicușor Dan a anunțat că s-a vaccinat cu prima doză împotriva COVID-19
Foto: Inquam Photos / George Călin

Primarul general al Capitalei Nicușor Dan, a declarat, la Digi 24, că s-a vaccinat împotriva COVID-19 cu prima doză.

La sfârșitul lunii noiembrie, Nicușor Dan a anunțat că o va face în scurt timp: „Am spus că trebuie să fac niște investigații, le-am făcut, și săptămâna viitoare mă voi vaccina cu prima doză”, a declarat Nicușor Dan în conferință de presă.

„Mă voi vaccina după ce voi face un număr de teste pe care nu am apucat încă se la fac, pentru că există nişte urgenţe acum, care sunt mai importante pentru bucureşteni. (…) Am spus că mă voi vaccina”, afirma primarul la începutul lunii noiembrie.

Nicușor Dan a spus de fiecare dată că nu are o problemă cu vaccinurile, chiar și-a vaccinat fetița, dar vrea întâi să-și facă mai multe analize înainte de a primi serul anti-COVID și nu are timp pentru asta.

Probleme pentru Nicușor Dan deoarece nu s-a vaccinat împotriva COVID

Cum nu s-a vaccinat și nu are certificatul verde, Nicușor Dan a avut ceva probleme în a relaționa cu autoritățile.

De exemplu, o discuție la începutul luni cu Florin Cîțu, atunci premier, pe tema problemei termoficării în București nu s-a mai desfășurat la Palatul Victoria, sediul Guvernului, ci la sediul PNL, deoarece Dan nu avea certificat verde, deci nu putea intra în instituție.

De altfel, din același motiv, Nicușor Dan nu poate merge nici la târgul de Crăciun organizat chiar de Primăria Capitalei.

Nicușor Dan a fost infectat cu COVID-19 la începutul anului 2021

Primarul Capitalei s-a infectat cu Covid-19 în luna aprilie. Edilul a afirmat că se testează atunci când are nevoie să participe la întâlnirile de la Guvern și că decizia lui de a întârzia administrarea vaccinului nu influențează populația.

„Oamenii nu-și aleg un primar care să le fie model, ci unul care să rezolve problema căldurii și apei calde, problema traficului, poluării aerului, mediului de afaceri, problema locurilor de muncă”, a declarat primarul Municipiului București, cu ceva timp în urmă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`