Tanczos Barna: Nu s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc în locul imnului național al României. Jucătorii au ascultat și au plecat / Am fost acolo ca să susțin echipa națională a României (VIDEO)

Tanczos Barna: Nu s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc în locul imnului național al României. Jucătorii au ascultat și au plecat / Am fost acolo ca să susțin echipa națională a României (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a vorbit despre incidentul de la Campionatul Mondial de hochei masculin din Slovenia și susține că, deși a fost acuzat că a stat în galeria Ungariei, el a fost prezent acolo pentru a susține echipa națională a României. „Nu s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc în locul imnului național al României”, a mai spus oficialul UDMR, marți seară, pe B1 TV, la Actualitatea cu Tudor Mușat.

Tanczos Barna (UDMR), pe B1 TV, despre incidentul de la meciul de hochei dintre România și Ungaria

Întrebat dacă știa ce urma să se întâmple, ministrul Mediului a afirmat: „Nu pot să spun că știam, dar adevărul este că sunt extrem, extrem de consternat pentru că, după ce ministrul Sportului a spus foarte clar și răspicat că la toate campionatele mondiale de hochei imnul se intonează numai pentru echipa câștigătoare, după ce inclusiv domnul Kelemen Hunor a spus că imnul se intonează numai pentru echipa câștigătoare, văd că se prezintă situația în continuare în mod incorect”.

„Nu s-a intonat imnul Ținutului Secuiesc în locul imnului național al României. Pentru că echipa națională a României, pe care am susținut-o și m-am dus acolo ca să o susțin, ca să fiu alături de băieții care au jucat în această echipă, nu a câștigat acest meci, s-a intonat imnul Ungariei. Jucătorii au stat pe gheață în timp ce în tribună un grup, în partea dreaptă față de unde stăteam eu, a început să cânte imnul Ținutului Secuiesc și jucătorii au rămas pe gheață, asta s-a întâmplat. S-a întâmplat după ceremonia oficială de închidere a meciului, după intonarea imnului echipei câștigătoare și după ce, conform protocolului de finalizare a meciului de hochei, și-au dat mâna jucătorii”, a continuat Tanczos Barna.

El spune că a mai verificat o dată regulamentul.

„Am mai verificat o dată regulamentul Federației Internaționale de Hochei, scrie foarte clar, negru pe alb, că se intonează imnul, se strâng mâinile și echipele părăsesc gheața. În timp ce ieșeau de pe gheață s-a întâmplat acest lucru”, a adăugat oficialul.

Întrebat dacă, având în vedere că acolo reprezentau România, nu ar fi fost normal ca jucătorii echipei noastre naționale să intoneze imnul național de stat, ministrul Tanczos Barna a răspuns: „Să repet și să închei discuția pe povestea aceasta, cu faza aceea despre imn. Publicul a început să intoneze imnul Ținutului Secuiesc, la care jucătorii s-au oprit, trei dintre ei nu s-au oprit, au părăsit gheața, ceilalți s-au oprit, au ascultat și au plecat”.

Deputatul PNL Adrian Cozma i-a cerut demisia lui Tanczos Barna după cele întâmplate. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat și el că scenele de la partidă vor fi discutate în coaliție.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”