Volodimir Zelenski, după ce Ucraina a primit statutul de candidat pentru aderarea la UE: „Viitorul nostru e în Uniunea Europeană” (VIDEO)

Volodimir Zelenski, după ce Ucraina a primit statutul de candidat pentru aderarea la UE: „Viitorul nostru e în Uniunea Europeană” (VIDEO)
Foto: Instagram

Preşedintele Volodimir Zelenski a salutat decizia liderilor Uniunii Europene de a acorda Ucrainei statutul de candidat. „Viitorul Ucrainei se află în interiorul UE”, a transmis el.

„Salut sincer decizia liderilor UE de a acorda Ucrainei statutul de candidat. Acesta este un moment unic și istoric în relațiile dintre Ucraina și UE”, a spus șeful statului.

El a mulțumit președintelui Consiliului European, Charles Michel, președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și liderilor UE pentru sprijinul acordat.

„Aceasta este victoria noastră”, a susținut el câteva minute mai târziu într-un scurt videoclip pe Instagram. „Așteptăm (această decizie) de 120 de zile și chiar de 30 de ani”, de la independența Ucrainei în 1991.

„Vom câștiga cu siguranță” împotriva armatei lui Putin, a mai declarat Zelenski.

„Viitorul Ucrainei este în UE”, a subliniat Zelenski.

Președintele a înregistrat și un scurt mesaj video către ucraineni.

Urmăriți B1TV.ro și pe