Gică Popescu a vorbit despre studiile pe care le face Maria Popescu, fata sa. El e tare mândru de ea și a lăudat-o că în cei trei ani și jumătate de facultate nu a picat niciun examen.
Maria Popescu, în vârstă de 20 de ani, studiază în Barcelona și va pleca în Londra să facă masteratul.
„Maria face Business Administration în Barcelona, una dintre cele mai importante facultăți de business din lume. Va face un Master în business la Londra și după aceea la muncă”, a spus Gică Popescu, potrivit playsport.ro.
„Mă bucură enorm că în cei trei ani și jumătate de facultate nu a picat niciun examen. Niciunul! Înseamnă ceva”, a mai spus acesta.
Nicholas , fiul mai mic al lui Gică Popescu, are 19 ani și evoluează la Farul Constanța, după ce a crescut la Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”.
El are patru prezențe pe prima scenă a fotbalului românesc. În total, el a adunat 46 de minute pentru constănțeni, fiind și un obșinuit al loturilor naționale de juniori.