Finala Europa League din 2028 sau 2029 s-ar putea desfășura pe un stadion din România. Federația Română de fotbal a depus dosarul de candidatură pentru organizarea evenimentului.
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a depus, luni, 9 februarie, prima parte a dosarului de candidatură pentru organizarea finalei UEFA Europa League din anul 2028 sau 2029. Informația a fost prezentată oficial, pe site-ul instituției conduse de Răzvan Burleanu. Conform sursei citate finala Europa League, dacă va fi aprobată candidatura, se va juca pe Arena Națională, în București.
Proiectul este susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti şi de Guvernul României. Cele două instituții și-au asumat un rol activ în realizarea acestei candidaturi. Potrivit FRF, guvernul și-a exprimat susţinerea totală pentru acest demers, inclusiv prin declararea evenimentului drept unul de interes public şi de importanţă naţională.
Astfel, se confirmă, arată Federația, „importanţa strategică a organizării unei finale europene de asemenea calibru pentru sportul românesc şi pentru imaginea internaţională a ţării”.
Totodată, Primăria Capitalei apreciază beneficiile pe care le-ar avea găzduirea finalei UEFA Europa League pentru oraș. Drept urmare, își reafirmă angajamentul de a susţine modernizarea infrastructurii. Aceste modernizări vor contribui la dezvoltarea sustenabilă a facilităţilor sportive ale oraşului.
Finala Europa League este considerată de Federația Română de Fotbal un obiectiv important. Organizarea acestui eveniment la București va fi ca un element declanșator pentru construirea unui model organizaţional de referinţă pentru cluburile de fotbal românești. Federația are o viziune intergrată la viitorul competițiilor locale: fotbal – comunitate – business – sustenabilitate.
Europa League este o competiție majoră la nivel european. Iar organizarea finalei la București va sublinia determinarea FRF de a contribui la promovarea fotbalului de cel mai înalt nivel în România şi pe scena internaţională.
În perioada următoare, un juriu din cadrul UEFA urmează să analizeze dosarele de candidatură depuse și să anunțe oraşele gazdă pentru 2028 şi 2029. Anunțul va fi făcut undeva în vară, în luna iunie.
Pentru următorii doi ani, oraşele gazdă ale finalei UEFA Europa League sunt deja stabilite. Istanbul va găzdui finala Europa League din acest an, 2026. În anul care urmează, 2027, evenimentul se va desfășura la Frankfurt, în Germania.
Trebuie spus că Arena Naţională din Bucureşti a mai găzduit finala Europa League în 9 mai 2012. Atunci s-au confruntat formațiile spaniole Atletico Madrid și Athletic Bilbao. Madrilenii și-au adjudecat trofeul, la București, cu scorul 3-0.