Se pregătește mutarea anului în fotbalul românesc / Unde ar putea merge Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj

Se pregătește mutarea anului în fotbalul românesc / Unde ar putea merge Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
Foto: Hepta.ro / SportPictures / Flaviu Buboi/Sport Pictures

Dan Petrescu a obținut aseară un nou succes în SuperLiga alături de CFR Cluj, echipa de pe locul 4 în clasamentul la zi, dar, și așa, zilele lui în funcția de antrenor al ardelenilor sunt numărate. Relația tensionată dintre tehnician și patronul Neluțu Varga pare să ducă spre o reziliere certă, pe care și fanii din Gruia o tot cer de câteva etape, dar care este, măcar pentru moment, în impas, căci „Bursucul” nu renunță la clauzele financiare existente în contract.

În acest context, în care pe surse Cosmin Contra este deja pregătit să preia CFR-ul, Dan Petrescu ar putea face pasul spre ecipa națională a României, acolo unde actualul selecționer, Edi Iordănescu, nu a confirmat de când și-a început mandatul, tricolorii conduși de el fiind ultimii în grupa de Nations League.

Dan Petrescu spre națională după despărțirea de CFR Cluj

Dan Petrescu nu mai are liniște la CFR Cluj, acolo unde suporterii sunt total împotriva sa după ce echipa nu are rezultatele așteptate în startul noului sezon. Tehnicianul de 54 de ani a amenințat că va demisiona dacă nici măcar conducerea nu îi va fi alături, iar reacțiile din staff ne indică faptul că ruptura este iminentă și există doar o chestiune de timp până când Petrescu va părăsi în mod oficial echipa campioană.

În acest sens, Dan Petrescu, liber după ce și-ar încheia raporturile contractuale cu CFR, ar putea fi o soluție mult-așteptată la echipa națională, acolo unde ar urma să îl înlocuiască pe Edi Iordănescu, cel care va conduce ultimele două meciuri ale României din grupele Nations League, cu Finlanda și Bosnia.

Basarab Panduru (52 de ani) este de părere că întreaga conjunctură este mai favorabilă ca oricând ca „Bursucul” să accepte contractul lui Burleanu și să bată palma cu cei de la FRF, scrie gsp.ro.

Basarab Panduru crede în numirea lui Petrescu la națională

„Eu zic că este momentul ca Petrescu să accepte ce a refuzat în trecut. E momentul să plece de la CFR și să facă pasul spre națională. Mai sunt două meciuri, nu se știe ce se întâmplă și acolo. S-ar pupa bine de tot momentul ăsta!

Probabil ar pleca și prieten cu Varga, se înțeleg ei la bani. Probabil se întoarce și altădată, că așa s-a mai întâmplat. Acum e momentul să facă pasul spre națională. Eu cred că merită!”, a spus Basarab Panduru, la Orange Sport.

Ultimatum pentru Iordănescu?

Echipa națională de fotbal a României va înfrunta în ultimele două meciuri din grupele Nations League Finlanda, la Helsinki, pe 23 septembrie, și Bosnia, în Giulești, pe 26 septembrie. Aceste două jocuri sunt ultimele din grupă, iar înaintea lor România ocupă ultima poziție, cu trei puncte, obținute la meciul tur cu Finlanda.

De când a fost numit pe banca primei reprezentative, Iordănescu nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor, ba din contră echipa a arătat chiar mai rău decât înainte, în timpul predeceserilor Contra sau Rădoi.

Cifrele lui Iordănescu la echipa națională

  • Victorii: 1
  • Înfrângeri: 4 (una amicală, cu Grecia)
  • Egaluri: 1 (în amicalul cu Israel)
Urmăriți B1TV.ro și pe