Un bărbat de 37 de ani, care a încercat să jefuiască o agenție BCR din Iași folosind un pistol de jucărie, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel este definitivă, iar judecătorii au subliniat starea de teroare creată funcționarilor și pericolul social ridicat al inculpatului.
Vasile Iulian Dulap, originar din Suceava, a încercat în 2024 să jefuiască o bancă din cartierul Alexandru cel Bun. Absolvent de studii superioare, tată a doi copii și administrator al unei firme de mobilier și uși de interior, bărbatul traversa o perioadă dificilă, cu lipsa comenzilor amenințând falimentul societății, scrie Adevărul.
Înarmat cu un pistol de jucărie vopsit în negru, purtând ochelari de soare și barbă falsă, el a intrat în agenția BCR de lângă fostul restaurant „Familial” și i-a amenințat pe angajați să nu anunțe poliția timp de 10 minute. A solicitat acces la zona tezaur și ATM-urile băncii, dar nu a putut sustrage bani, deoarece funcționarii nu aveau acces la cutiile de valori.
După ce angajații i-au oferit sume de pe cardurile personale, bărbatul a renunțat la jaf și a plecat acasă.
Un polițist a observat că ochelarii și borseta suspectului proveneau de la Jumbo, indiciu care a ajutat la identificarea sa. Inițial, bărbatul fusese condamnat la doi ani și jumătate cu suspendare pentru tentativă de tâlhărie calificată.
Procurorii au contestat decizia, subliniind că fapta a fost premeditată, agresivă și comisă într-o zonă intens circulată, iar jaful a eșuat doar din cauze obiective.
Procurorii au arătat că fapta a creat o stare de teroare pentru angajați, având impact mediatic și generând insecuritate în comunitate.
În decizia finală, judecătorii au evidențiat efectele psihologice majore asupra funcționarilor: șoc, neputință, stres post-traumatic, anxietate și depresie.
Cu toate că bărbatul ar fi putut obține bani prin alte mijloace, inclusiv prin muncă, Curtea de Apel a decis să-i aplice trei ani de închisoare cu executare, considerând că pericolul social și îndrăzneala faptei nu pot fi ignorate.
Decizia este definitivă, iar inculpatul va executa pedeapsa în regim de detenție.