Ioana Ginghină și-a refăcut viața cu Cristi Pitulice, după divorțul de Alexandru Papadopol. Cei doi sunt împreună de câțiva ani și nu peste mult timp va avea loc cel mai important eveniment din viața lor. În cadrul unui interviu oferit recent, Ioana a vorbit câte puțin despre nuntă și despre tradițiile pe care nu le va respecta.
Ginghină a mai fost căsătorită la vârsta de 21 de ani, cu Daniel Tudorică, iar apoi cu Alexandru Papadopol, pentru 13 ani. Acum, actrița se pregătește pentru cel mai frumos eveniment din viața sa, nunta alături de Cristi Pitulice.
„Mie îmi place să dansez muzică populară, sper să se danseze la nunta mea, dar restul de tradiții nu. Deci Cristi este bărbatul bun la toate, eu sunt mirată că există așa ceva, pentru că am avut bărbați care nu știau nici măcar să schimbe un bec, iar Cristi știe orice. A făcut o casă pentru căței, a vopsit-o roz cu negru, este foarte priceput”, a spus Ioana Ginghină, în cadrul emisiunii lui Teo Trandafir.
Pentru că lumea vorbește, Ioana Ginghină a răspuns și la întrebarea dacă Alexandru Papadopol va veni la acest eveniment.
„Nu îl invit pe fostul soț. Ideea este că eu nu am nicio problemă să vină Alexandru, dar mă gândesc că l-ar deranja pe Cristi. Eu nu aș accepta nicio fostă de-a lui, mă pun în pielea lui. De ce să vină? Am avut banchet la Ruxandra și ne-au chemat și pe noi, părinții, să facem o poză.
Am fost cu Alexandru, am făcut o poză toți trei și am zis că vreau și eu o poză singură, să o înrămez și ar fi culmea să o înrămez cu toți trei. Am postat doar eu cu copilul, deși era și Alexandru acolo”, a spus actrița, conform cancan.ro.