Dacia se confruntă cu o anomalie în Regatul Unit. O mașină second-hand e vândută mai scump decât una nouă

Dacia se confruntă cu o anomalie în Regatul Unit. O mașină second-hand e vândută mai scump decât una nouă
Dacia Sandero

O anomalie a lovit piața britanică a automobilelor. Britanicii au ajuns să vândă Dacia Sandero la un preț mult mai ridicat decât o mașină nouă, de la reprezentanță. Această cerere și diferență de preț a venit pe fondul crizei de cipuri ce a lovit toată planeta, arată publicația profit.ro

O Dacie SH este mai scumpă decât una nouă

Dacia este recunoscută la nivel european pentru fiabilitatea și prețul scăzut al autovehiculelor sale. Chiar și așa, cererea de automobile a atins cote record, iar dealerii auto sunt puși în fața unei presiuni din partea consumatorilor.

Dacia este una dintre companiile lovite cel mai tare de presiunea consumatorilor. Compania livrează în acest moment automobile noi fie cu întârziere, fie doar cu opțiunea de pre-comandă. Dacia a lansat mai multe modele în același timp, iar consumatorii sunt, precum mașinile, foarte variați. Acest fapt a pus o presiune suplimentară pe compania ce face parte din grupul Renault.

Din acest motiv, britanicii au ajuns să vândă mașinile second-hand de la Dacia la un preț ce depășește prețul unei mașini noi, deoarece la dealeri nu există mașini pe stoc.

Criza de cipuri pune presiune pe comercianți

În acest moment, un autoturism Dacia Sandero 2021 cu 16.000 de kilometri este vândut cu 11.700 de lire sterline, conform publicației The Telegraph. Comparativ, o Dacia Sandero nouă este mai ieftină cu 1.900 de lire. Dacia se confruntă cu aceste probleme de livrare, deoarece lipsa de componente electronice la nivel global își spune cuvântul. Chiar și așa, Dacia Sandero a fost modelul cel mai bine vândut din Europa timp de două luni, fiind detronat de Tesla și Renault, în septembrie.

Nu doar Dacia este lovită de o asemenea anomalie. Chiar și modelele premium, precum Tesla sau Range Rover, au parte de așa prețuri pe piața second-hand. O mașină Tesla Model X este vândută cu 9.000 de lire mai scumpă decât un autoturism nou, de la dealer.