Obținerea primului job, o adevărată provocare pentru tineri. Cu cât a scăzut numărul posturilor „entry-level” de la începutul anului

Obținerea primului job, o adevărată provocare pentru tineri. Cu cât a scăzut numărul posturilor „entry-level” de la începutul anului
Sursă foto: Freepik/ @freepik

După ce în spațiul public s-a vehiculat de nenumărate ori că tinerii din Generația Z nu mai vor să lucreze, un studiu a scos la iveală realitatea de pe piața muncii. Potrivit cercetării, numărul de posturi pentru începători este cu aproape 30% mai mic. Tot mai multe companii preferă să folosească inteligența artificială pestru sarcini pe care, înainte, le-ar fi putut rezolva un angajat la început de drum.

 

 

În ce domeniu au dispărut cele mai multe posturi pentru începători

Potrivit studiului, de la începutul anului trecut, numărul de posturi „entry-level” a scăzut cu 29%. Aceste joburi sunt dedicate persoanelor fără experiență pe piața muncii, însă, în multe companii, au fost înlocuite de AI.

IT-ul este domeniul în care au dispărut cele mai multe joburi pentru începători de la începutul lui 2025: 35%.

„Este întâmpinată de studenți o astfel de dificultate. E puțin mai dificil, pare, să se angajeze după facultate”, a explicat Andreea Amza, consilier în carieră, pentru Știrile ProTV.

 

 

Cât rămân, în medie, tinerii la un loc de muncă

În primii cinci ani de la intrarea pe piața muncii, tinerii din Generația Z rămân, în medie, puțin peste un an la un job.

„Pe ei îi văd mai curajoși. Sunt oameni care nu sunt mulțumiți în jobul pe care îl au și caută altceva. Poate nici ei nu sunt foarte hotărâți de ceea ce caută”, a spus Cristina Andreca, director HR companie.

„Nu putem discuta acum de stabilitatea care era înainte, stabilitatea veche, stăteai la un loc de muncă 10-20 de ani. Ei sunt curioși, au ocazia să vadă mai multe medii, mai multe culturi”, a spus și Mihai Oancea, coordonatorul de recrutare al unei companii.

Studiul a fost realizat de o companie celebră de recrutate, la nivel mondial. 11.250 de angajați din 15 țări au participat la cercetare și au fost analizate peste 126 de milioane de anunțuri de angajare.