Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene se va pronunţa joi asupra aderării României, Bulgariei şi Croaţiei la spaţiul Schengen, conform agendei provizorii a reuniunii
Conform agendei provizorii a Consiliului JAI joi este menționată “Decizia Consiliului privind aplicarea integrală a dispoziţiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria şi în România” – (posibil) Adoptare – precum şi un punct similar referitor la Croaţia, păstrându-se aceeași agendă care a fost comunicată și săptămâna trecută.
Reuniunea va avea loc miercuri dimineaţă când va fi stabilită agenda finală a reuniunii JAI.
Nicio ţară nu şi-a anunţat opoziţia faţă de aderarea Croaţiei la spaţiul Schengen, în timp ce mai multe state au exprimat obiecţii faţă de aderarea României şi Bulgariei, sau numai a Bulgariei, inclusiv în ultimele zile.
În context, situația Croației pare a fi decisă dar aderarea României și a Bulgariei rămân discutabile.
România a detensionat îngrijorările Olandei și Suediei însă cancelarul austriac Karl Nehammer a anunțat că va susține aderarea Croației, în vreme ce va fi foarte critic în ceea ce privește România și Bulgaria.
Pretextele opunerii Vienei sunt legate de rutele pentru migranți: în context, ministrul român de interne s-a întâlnit la Viena cu omologul austriac prezentându-i date oficiale care atestă că doar 2,7% dintre migranții care au ajuns în UE au tranzitat țara noastră.
Guvernul olandez a decis vineri aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen dar nu și a Bulgariei.
Premierul olandez Mark Rutte a motivat gestul prin faptul că ”există, teoretic, riscul iniţierii unui flux migrator printr-o ţară” anume, făcâd referire la statul vecin.
Comisia Europeană a precizat luni că așteaptă un vot pozitiv din partea Consiliului UE privind aderarea României, Bulgariei și a Croației la spațiul Schengen, în conformitate cu rapoartele sale privind îndeplinirea integrală a criteriilor de aderare.