Serbia, stat aliat al Rusiei, nu va recunoaște rezultatele așa-ziselor ”referendumuri” organizate în Ucraina. Declarațiile președintelui Aleksandar Vucic

Serbia, stat aliat al Rusiei, nu va recunoaște rezultatele așa-ziselor ”referendumuri” organizate în Ucraina. Declarațiile președintelui Aleksandar Vucic
Imagine din 17 ianuarie 2019. Președinții Vladimir Putin (Rusia) și Aleksandar Vucic (Serbia). Foto: Hepta - Mikhael Klimentyev

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat că țara sa nu va recunoaște rezultatele așa-ziselor ”referendumuri” organizate de ruși în regiunile ucrainene Herson, Donețk, Lugansk și Zaporojie.

De altfel, până acum numeroase state au făcut anunțuri similare. Printre ele se numără și unele care, de la declanșarea conflictului, au ales să mențină o poziție neutră.

Se aşteaptă ca Vladimir Putin să proclame anexarea la Rusia a celor patru provincii ucrainene într-un discurs pe care-l va susţine vineri.

Serbia ia distanță de Rusia

Serbia nu va recunoaşte așa-zisele ”referendumuri” deoarece ea „aderă la dreptul internaţional, la Carta Naţiunilor Unite şi la rezoluţiile ONU”, a declarat Vucic, potrivit Reuters.

Serbia este unui dintre puținii aliați ai Rusiei, fiind una dintre puținele state europene care, de exemplu, a refuzat să impună sancțiuni Moscovei după ce aceasta a invadat Ucraina.

De precizat este și că Serbia e dependentă de Rusia pentru livrările de gaz.

De asemenea, Rusia sprijină Serbia în opoziţia sa faţă de recunoaşterea independenţei Kosovo, o fostă provincie sârbă populată mai ales de etnici albanezi. Și Ucraina se numără printre ţările care refuză să recunoască independenţa Kosovo faţă de Serbia.

„E în interesul nostru să protejăm integritatea teritorială a altor ţări recunoscute internaţional.

Ne protejăm integritatea teritorială şi e în interesul nostru să protejăm și integritatea teritorială a altor ţări recunoscute internaţional”, a insistat liderul de la Belgrad.

China vorbește și ea despre „respectul pentru integritatea teritorială a Ucrainei”

O poziție similară a venit din partea Chinei, o altă țară care a refuzat că condamne deschis Rusia și să-i aplice sancțiuni, ba chiar i-a preluat propaganda privind cauzele declanșării războiului.

În actualul context, însă, și liderii de la Beijing invocă integritatea teritorială a Ucrainei.

Marți, ambasadorul Chinei la Națiunile Unite a cerut Consiliului de Securitate să respecte „integritatea teritorială a tuturor țărilor”.

„China a luat notă de ultimele evoluții din Ucraina și poziția noastră e clară și constantă: suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor trebuie respectate!”, a declarat ambasadorul Zhang Jun.

De asemenea, ministrul chinez de Externe, Wang Yi, s-a întâlnit cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, căruia i-a transmis că „suveranitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor trebuie respectate”.

Vorbind în marja Adunării Generale a ONU, Wang a fost citat de presa de stat chineză spunând că trebuie sprijinite eforturile care conduc la soluționarea pașnică a acestei crize.

Urmăriți B1TV.ro și pe