Radu Vâlcan nu mai poate fără Adela Popescu. Actorul îi duce dorul și abia așteaptă să se întoarcă în brațele iubitei sale soții. Prezentatorul și echipa de filmare a emisiunii „Insula Iubirii” lucrează la cel de-al șaselea sezon.
Vedetele formează unul dintre cele mai frumoase și longevive cupluri din showbizul românesc. Cei doi sunt de nedespărțit, însă, filmările necesită separarea actorilor. Radu Vâlcan nu încetează să o răsfețe și îi trimite cadouri și mici atenții chiar din Thailanda. Vezi mai multe poze în galeria foto de AICI.
„Sunt foarte bucuros să vă anunţ că am inceput deja filmările pentru cel mai nou sezon Insula Iubirii, într-o locaţie de vis, în Coconut Island, o insulă cu totul specială, de lângă Phuket. Tot ce pot să vă spun în acest moment este că fanii acestei emisiuni vor avea parte de foarte multe surprize, avem o mulţime de noutăţi, mult mai multe ispite şi, totodată, mult mai multe provocări”, a anunțat Radu Vâlcan.
Actrița a primit, recent, un buchet de flori de la iubitul său soț. Bărbatul l-a însoțit cu un bilețel în care a scris „Te iubesc”. Adela Popescu a fost copleșită de emoții. Vedeta a postat un Instastory în care se laudă cu un buchet de flori și recunoaște că e cea mai fericită soție din lume.
Citește și: Alin Gabriel Matei, fiul de suflet al lui Petrică Mîțu Stoian, a făcut un gest inedit
„Se spune ca repetiția e mama învățării, iar acum suntem la distanta unul de altul, in perioada in care gândul fuge la pregătiri si cadouri. Acu’ sa ne vezi, cat de bine punem ]n aplicare regulile de 24h si 50-30-20, fără sa fim unul lângă altul sa ne echilibram reciproc! Mă mănâncă degetele să le iau niște bilete de avion! Dar stau cuminte, avem treburi importante de făcut amândoi, iar daca vreunul dintre noi va avea de făcut o cheltuială importantă în perioada asta, sunt convins ca 1. Vorbim înainte si 2. Așteptăm o zi, să fim siguri că luăm o decizie bună”, a scris Radu Vâlcan pe Instagram.
Se pare că Radu Vâlcan planifică să-și ia o pauză și să vină acasă ca să petreacă mai mult timp cu cei dragi, însă, jobul artistului nu îi permite acest lux. Vedeta trebuie să muncească și să termine filmările celui de-al șaselea sezon al emisiunii „Insula Iubirii”.
Radu Vâlcan și Adela Popescu s-au cunoscut pe un platou de filmare. Soții au fost implicați într-un serial. Atunci când s-au cunoscut, Adela abia ieșise din fosta sa relație.
Citește și Bianca Andreescu, surprinsă în ipostaze tandre. Cine este alesul campioanei
„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii. Că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală. Că mă revigorez în preajma ei. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu”, a mărturisit Radu Vâlcan pentru viva.
Citește și Raluka, dezvăluiri despre viața amoroasă. Cine i-a furat inima