Alexia Eram este una dintre cele mai îndrăgite influencerițe de la noi din țară, cu sute de mii de persoane îi urmăresc și apreciază conținutul. Chiar dacă de cele mai multe ori, tânăra se bucură de mesaje de apreciere și susținere, există și oameni care nu empatizează cu genul de conținut pe care îl postează și nu se feresc să o critice.
În urmă cu câteva zile, Alexia Eram a plecat împreună cu iubitul în vacanță, de unde a postat mai multe fotografii.
„Încep anul, ca de obicei, cu o vacanta la caldură, ca să îmi încarc bateriile cât de mult pot. Pentru că anul acesta sunt condiționată de timp am ales Dubai, cea mai apropiată destinație unde găsesc mult soare”, a fost mesajul transmis de ea în mediul online.
Așa cum a și spus, influencerița a fost în căutarea soarelui și a căldurii. Și pentru că Dubaiul i-a îndeplinit dorințele, Alexia Eram și-a petrecut o parte din vacanță în costum de baie, ceea ce a împărtășit și cu urmăritorii săi. Pozele au reușit să surprindă silueta bine definită a Alexiei, iar comentarii de apreciere nu au întârziat să apară.
„Perfecțiune!”, „Superbă ești”, „Arăți perfect, Alexia!”, sunt o parte dintre comentariile lăsate de fanii influenceriței.
Însă, nu toată lumea a putut apreciat pozele infleunceriței din vacanță. Unul dintre comentarii o critica dur pe tânără, referitor la lipsa de ocupație și renumele care i se datorează doar celebrității mamei ei.
„În afară că ești fiica Andreei Esca…cu ce te ocupi?”, a fost comentariul lăsat de o internaută, potrivit Libertatea.
Alexia Eram nu a răspuns comentariului care o critica, însă vedetă lasă să se vadă cât de mult muncește pentru a-și îndeplini toate visurile. Și-a cumpărat singură un apartament pentru care ar fi plătit 200.000 de euro, bani obținuți din campanii și promovări de produse. În plus, cu doar câteva luni în urmă, Alexia și-a deschis propria afacere, un brand de haine care îi poartă numele.
Ideea brandului de haine al Alexiei Eram, „Margot”, este de a crea haine simple, de calitate, care să reflecte stilul său personal.
„Margot este numele meu și mi-a plăcut ideea de a crea ceva din suflet, în jurul lui. Când eram mică, mă prezentam mereu «MARGO» și chiar dacă în timp am ajuns să-mi folosesc doar primul prenume, Alexia, Margot mi se pare că are mai mult din romantismul firii mele, parcă mă descrie mai bine, și atunci, de ce să nu îmi reprezinte brandul?!”, a declarat Alexia Eram pentru alistmagazine.ro.
Vedeta a subliniat faptul că atenția sa s-a îndreptat spre calitatea produselor, iar ca un plus, hainele sunt realizate integral într-un atelier din România, ce contribuie la susținerea producției locale. Prețurile sunt pe măsura materialelor premium care intră în compoziția hainelor. Astfel că un tricou costă 56,90 de euro, un hanorac ajunge la prețul de 115,90 euro, pantalonii lungi se vând pentru prețul 70,60 euro, în timp ce cei scurți sunt 48,90 euro. Șepcile costă 35,20 euro bucata.
„Totul este creat la noi în țară, într-un atelier românesc. Suntem o echipă de câțiva prieteni. Acest brand l-am gândit pentru oricine vrea să iasă la o cafea purtând ceva super relaxat, dar și COOL în același timp, dar mai ales să fie ceva simplu, dar de bună calitate”, a spus influencerița.